Devotiune 2009

Vineri 20 martie 2009 - IOAN A ÎNVĂŢAT BINE LECŢIILE PREZENTATE DE ISUS

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: JUD. 17-19„Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască." (Luca 9,56)
Odată, Hristos a trimis înaintea Sa, într-un sat de-al samaritenilor,
nişte soli, cerându-le oamenilor să pregătească hrană pentru El şi
pentru ucenicii Săi. Însă când S-a apropiat de sat, a dat impresia că
vroia să treacă mai departe, spre Ierusalim. Acest lucru a stârnit
duşmănia samaritenilor, şi în loc să trimită oameni care să îl invite
şi să îl roage să rămână la ei, nu au vrut să îl trateze aşa cum făceau
de obicei cu orice călător. Isus
nu le impune oamenilor să îl primească, iar samaritenii au pierdut
binecuvântarea ce le-ar fi fost dată, dacă L-ar fi rugat să fie
oaspetele lor.

Poate că ne miră acest tratament dispreţuitor faţă de Maiestatea
cerului, însă cât de des ne facem şi noi, cei care mărturisim a fi
urmaşii lui Hristos, vinovaţi de aceeaşi neglijenţă! Îl rugăm noi pe
Isus să vină în inima noastră şi în căminul nostru? El este plin de
dragoste, de har, de binecuvântare, şi este gata să reverse aceste
daruri peste noi; dar, la fel ca samaritenii, adeseori suntem mai
mulţumiţi fără ele.

Ucenicii cunoşteau scopul pe care îl urmărea Hristos, de a-i
binecuvânta pe samariteni prin prezenţa Sa; şi când au văzut răceala,
gelozia şi lipsa de respect, cu care s-au purtat faţă de Domnul lor, au
fost surprinşi şi s-au indignat. Iacov şi Ioan s-au mâniat cel mai
mult. Pentru ei, acest tratament faţă de Cel pe care îl adorau atât de
mult, era o faptă prea gravă, ce nu putea să fie trecută cu vederea
fără a fi pedepsită imediat. Cu avânt, ei au spus: „Doamne, vrei să
poruncim să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?"
(Luca 9,54).

Isus i-a mustrat pe ucenici, zicând: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi
însufleţiţi! Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele
oamenilor, ci să le mântuiască" (Luca 9,55.56). Ioan şi ceilalţi
ucenici se aflau în şcoala unde Hristos era învăţătorul. Cei care erau
pregătiţi să îşi vadă defectele şi care doreau să îşi dezvolte
caracterul aveau acum o ocazie de aur. Ioan preţuia fiecare lecţie şi
se străduia mereu să îşi aducă viaţa în armonie cu Modelul Divin.

Lecţiile lui Isus, care prezentau smerenia, umilinţa şi dragostea ca
elemente esenţiale ale creşterii în har şi ale pregătirii pentru
slujire, erau foarte valoroase pentru Ioan. Aceste lecţii ne sunt
adresate în mod individual şi bisericii în general, în aceeaşi măsură
în care le-au fost adresate ucenicilor lui Hristos. - The Sanctified Life, pag. 57-59

Sâmbătă 21 martie 2009 - DEOSEBIREA DINTRE IOAN SI IUDA

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: JUD. 20 - 21„Cine are
pe Fiul are viaţa, cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa."
(1 Ioan 5,12)

În
timpul prieteniei lui strânse cu Hristos, el [Ioan] a fost
deseori avertizat şi sfătuit de Mântuitorul, şi
a acceptat aceste mustrări. Pe măsură ce i se
dezvăluia caracterul Celui Divin, Ioan îşi vedea
deficienţele şi se simţea umilit de această
descoperire. Zi după zi, privea la blândeţea şi
la îndelunga răbdare a lui Isus, care erau în
contrast cu firea lui violentă, şi asculta lecţiile
Sale despre umilinţă şi răbdare. Zi după zi,
inima lui era atrasă tot mai mult de Hristos, până
când s-a pierdut din vedere pe sine, din dragoste pentru
Mântuitorul lui. Puterea şi blândeţea, măreţia
şi smerenia, tăria şi răbdarea, pe care le
observa în viaţa zilnică a Fiului lui Dumnezeu, îi
umpleau inima de admiraţie. El şi-a supus firea nemulţumită
şi ambiţioasă, puterii modelatoare a lui Hristos şi
dragostea divină i-a adus transformarea caracterului.

Experienţa
unui alt ucenic, Iuda, se află în contrast izbitor cu
sfinţirea realizată în viaţa lui Ioan. La fel ca
şi acesta, Iuda mărturisea că este un ucenic al lui
Hristos, însă avea doar o formă de evlavie. El nu era
insensibil faţă de frumuseţea caracterului lui Hristos
şi adesea, în timp ce asculta cuvintele rostite de
Mântuitorul, era convins, dar nu dorea să se umilească
şi să-şi mărturisească păcatele. [...]

Ioan
se lupta cu seriozitate cu defectele lui, însă Iuda îşi
încălca mereu conştiinţa şi ceda ispitei,
iar obiceiurile lui rele se înrădăcinau tot mai mult.
Aplicarea adevărurilor pe care le prezenta Hristos, nu se
potrivea cu dorinţele şi scopurile lui, iar el nu reuşea
să îşi supună ideile pentru a primi înţelepciune
din cer. În loc să umble în lumină, el a ales
să umble în întuneric. A nutrit dorinţele rele,
lăcomia, pofta de răzbunare, gândurile sumbre şi
apăsătoare, până când Satana a obţinut
controlul complet asupra lui.

Ioan
şi Iuda îi reprezintă pe cei care mărturisesc a
fi urmaşii lui Hristos. Amândoi au avut aceleaşi
oportunităţi de a învăţa şi de a urma
Modelul divin. ... Fiecare a avut defecte serioase de caracter;
fiecare a avut acces la harul divin care transformă caracterul.
Însă, în timp ce unul învăţa cu
umilinţă de la Isus, celălalt a demonstrat că nu
era un împlinitor al Cuvântului, ci doar un ascultător.
Unul, murind zilnic faţă de eu şi biruind păcatul,
a fost sfinţit prin adevăr; celălalt, opunându-se
puterii transformatoare a harului şi tolerând dorinţele
egoiste, a devenit robul lui Satana. [...]

În
ciuda defectelor însemnate de caracter pe care le poate avea
cineva, dacă devine un discipol adevărat al lui Hristos,
puterea harului divin îl transformă şi îl
sfinţeşte. - Faptele apostolilor, pag. 557-559

UIMIT DE DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU - duminică 22 mar. 2009

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: RUT„În
ziua Domnului eram în Duhul." (Apoc. 1,10)

Ziua
Domnului, despre care vorbeşte Ioan, este Sabatul, ziua în
care Iehova S-a odihnit după marea lucrare de creaţiune şi
pe care a binecuvântat-o şi a sfinţit-o, pentru că
S-a odihnit în ea. Ioan a păstrat şi a sfinţit
Sabatul pe insula Patmos, la fel ca atunci când se afla între
oameni, predicând în această zi. Stâncile
sterpe care îl înconjurau, îi aminteau de muntele
Horeb, cel stâncos, şi de momentul în care Dumnezeu
a rostit Legea pentru poporul adunat acolo, spunând: „Adu-ţi
aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti" (Ex.
20,.

Fiul
lui Dumnezeu i-a vorbit lui Moise de pe vârful muntelui.
Dumnezeu Şi-a făcut sanctuar din stânci. Dealurile
veşnice au devenit templul Său. Legiuitorul Divin a coborât
pe muntele stâncos ca să rostească Legea în
auzul poporului Său, pentru ca manifestarea măreaţă
şi grozavă a puterii şi a slavei Sale şi temerea
de a încălca poruncile Sale, să le rămână
imprimate în minte. Dumnezeu a rostit Legea din mijlocul
tunetelor şi al fulgerelor şi din mijlocul unui nor gros de
pe vârful muntelui, iar vocea Sa se asemăna cu sunetul
puternic al unei trâmbiţe. Legea lui Iehova era
neschimbătoare, iar tablele pe care o scrisese erau din rocă
dură, lucru ce simboliza imutabilitatea preceptelor Sale.
Muntele Horeb, cel stâncos, a devenit un loc sfânt pentru
toţi cei care iubeau şi care apreciau Legea lui Dumnezeu.

În
timp ce Ioan contempla scenele de la Horeb, Duhul Celui care a
sfinţit ziua a şaptea a venit peste el. El a meditat la
păcatul lui Adam, prin care a încălcat Legea divină,
şi la rezultatul teribil al acelui păcat. Dragostea
infinită a lui Dumnezeu, manifestată prin faptul că
L-a dat pe Fiul Său ca să răscumpere neamul pierdut,
părea prea mare pentru a putea fi rostită. Când
vorbeşte despre ea în epistolele lui, el cheamă
biserica şi lumea să o contemple: „Vedeţi ce
dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui
Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că
nu L-a cunoscut nici pe El" (1 Ioan 3,1).

Pentru
Ioan, faptul că Dumnezeu a putut să Îl ofere pe Fiul
Său să moară pentru omul răzvrătit, era o
taină de nepătruns. Şi era uimit că oamenii,
pentru care fusese făcut un sacrificiu infinit, puteau să
refuze Planul de Mântuire, care costase Cerul atât de
mult. [...]

Păcatul
împotriva lui Dumnezeu, aşezarea voinţei pervertite a
omului în opoziţie cu voinţa Făcătorului
lui, nu este un lucru de mică importanţă. Ascultarea
de poruncile lui Dumnezeu reprezintă, chiar şi în
lumea aceasta, binele cel mai înalt pentru oameni. Şi cu
siguranţă că interesul lor veşnic este să I
se supună lui Dumnezeu şi să se împace cu El.
... Dumnezeu l-a făcut un agent moral liber, cu posibilitatea de
a asculta sau de a nu asculta. Răsplata vieţii veşnice
- o greutate veşnică de slavă - este făgăduită
celor care împlinesc voia lui Dumnezeu. - The
Sanctified Life, pag. 74-76

Luni 23 martie 2009 - DRAGOSTEA SE MANIFESTĂCiteşte Biblia la rand - pentru azi: 1 SAM. 1 - 3,,De veţi voi si veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale tării." (Isaia 1,19)
Caracterul creştinului se vede în viaţa lui de zi cu zi. Hristos zicea:
„Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele"
(Mat. 7,17). Mântuitorul nostru Se aseamănă pe Sine cu o viţă-de-vie,
ale cărei mlădiţe sunt urmaşii Săi. El declară limpede că toţi cei care
vor să fie ucenicii Lui, trebuie să aducă roade; iar apoi le spune cum
pot ajunge să aducă mult rod: „Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în
voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne
în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce roadă, dacă nu rămâneţi în
Mine" (Ioan 15,4).

Apostolul Pavel ne prezintă rodul pe care trebuie să îl aducă un
creştin. El spune că acesta „stă în orice bunătate, în neprihănire şi
în adevăr" (Efes. 5,19). Şi din nou: „Roada Duhului, dimpotrivă, este:
dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de
bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor" (Gal. 5,22.23).
Aceste trăsături valoroase nu sunt altceva, decât principiile Legii lui
Dumnezeu, transpuse în viaţă.

Legea lui Dumnezeu este singurul standard adevărat al desăvârşirii
morale. Această lege a fost exemplificată în mod practic în viaţa lui
Hristos. El spune astfel despre Sine: „Eu am păzit poruncile Tatălui
Meu" (Ioan 15,10). Nimic altceva în afară de această ascultare, nu va
împlini cerinţele Cuvântului lui Dumnezeu. „Cine zice că rămâne în El,
trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus" (1 Ioan 2,6). Nu putem
spune că suntem incapabili să facem acest lucru, întrucât avem această
asigurare: „Harul Meu îţi este de ajuns" (2 Cor. 12,9). Când privim în
oglinda divină, în Legea lui Dumnezeu, înţelegem că păcatul este din
cale afară de păcătos, şi ne vedem propria condiţie pierdută, de
călcători ai Legii. Însă prin pocăinţă şi credinţă, suntem îndreptăţiţi
înaintea lui Dumnezeu şi, prin harul divin, suntem făcuţi în stare să
ascultăm de poruncile Lui.

Cei care au faţă de Dumnezeu o dragoste reală, vor manifesta dorinţa
sinceră de a cunoaşte voia Sa şi de a o împlini. ... Copilul care îşi
iubeşte părinţii, îşi va demonstra această iubire prin ascultarea de
bunăvoie; însă copilul egoist şi nerecunoscător caută să facă pentru
părinţii lui cât mai puţin posibil, deşi vrea să se bucure de toate
privilegiile oferite celor ascultători şi credincioşi.

Printre cei ce mărturisesc a fi fiii lui Dumnezeu se întâlneşte
aceeaşi situaţie. Mulţi dintre cei care ştiu că fac obiectul dragostei
şi al grijii Sale, şi care îşi doresc să primească binecuvântarea Sa,
nu găsesc plăcere în împlinirea voinţei Sale. ... Însă cel care caută
cu adevărat sfinţirea inimii şi a vieţii, îşi găseşte plăcerea în Legea
lui Dumnezeu. - The Sanctified Life, pag. 80,81

Marţi 24 martie 2009 - SFINŢIŢI PRIN CREDINŢĂ ŞI ASCULTARE

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: 1 Sam. 4-6„Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei." (Ioan 15,
Mulţi refuză să trăiască la fel ca Mântuitorul. Ei consideră că este
nevoie de un sacrificiu prea mare pentru a imita Modelul, pentru a
aduce ca roade fapte bune şi pentru ca, apoi, să sufere cu răbdare
curăţirea din partea lui Dumnezeu, ca să aducă mai multe roade. Însă
atunci când se socoteşte a fi doar un instrument umil în mâinile lui
Dumnezeu, şi când se străduieşte să îşi împlinească fiecare datorie cu
credincioşie, bazându-se pe sprijinul promis de Dumnezeu, creştinul va
purta jugul lui Hristos şi îl va socoti uşor; atunci va purta poveri
pentru Hristos şi le va considera uşoare. Atunci va putea privi cu
curaj şi încredere în sus, spunând: „Ştiu în cine am crezut. Şi sunt
încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în
ziua aceea" (2Tim. 1,12).

Dacă întâlnim obstacole pe cale şi dacă le biruim cu credincioşie;
dacă întâmpinăm împotrivire şi reproşuri şi dacă obţinem biruinţa în
Numele lui Hristos; dacă ne împlinim responsabilităţile şi dacă ne
achităm de datoriile noastre în spiritul Domnului nostru - atunci,
într-adevăr, obţinem cunoaşterea valoroasă a credincioşiei şi a puterii
Sale. Nu mai depindem de experienţa altora, fiindcă noi înşine am fost
martori. Putem spune, la fel ca samaritenii din vechime: „L-am auzit
noi înşine şi ştim că acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul
lumii" (Ioan 442).

Cu cât vom contempla mai mult caracterul lui Hristos şi cu cât vom
experimenta mai mult puterea Lui salvatoare, cu atât mai mult ne vom da
seama de slăbiciunea şi de nedesăvârşirea noastră, şi cu atât mai mult
vom căuta mai serios ajutorul Celui care este puterea şi Răscumpărarea
noastră. ... Prin credinţa în Hristos şi prin ascultarea faţă de Legea
lui Dumnezeu, putem fi sfinţiţi şi putem deveni pregătiţi pentru
societatea îngerilor şi a celor care vor purta hainele albe în
împărăţia slavei. [...]

Este nu numai privilegiul, ci şi datoria fiecărui creştin aceea, de
a păstra o legătură strânsă cu Hristos şi de a avea o experienţă bogată
în lucrurile lui Dumnezeu. Atunci, viaţa lui va fi plină de roadele
faptelor bune. [...]

Când citim despre viaţa acelor oameni care s-au distins prin evlavia
lor, considerăm deseori că experienţa şi realizările lor depăşesc cu
mult posibilităţile noastre. Dar acest lucru nu este adevărat. Hristos
a murit pentru toţi şi suntem asiguraţi prin Cuvântul Său că El este
mai dornic să le ofere Duhul Său cel Sfânt celor care îl cer, decât
sunt părinţii pământeşti dornici să le dea daruri copiilor lor.

Profeţii şi apostolii nu şi-au desăvârşit caracterul creştin
printr-o minune. Ei au apelat la mijloacele puse la dispoziţie de
Dumnezeu, şi toţi cei ce vor depune acelaşi efort vor obţine aceleaşi
rezultate. - The Sanctified Life, pag. 82-84

Miercuri 25 martie 2009 - PAVEL SUBLINIAZĂ IMPORTANŢA SFINŢIRII

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: 1 SAM. 7-10„Ştiţi, în adevăr, ce învăţături v-am dat prin Domnul Isus. Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră." (1 Tes. 4,2.3)
În Epistola sa către biserica din Efes, Pavel vorbeşte
despre „taina Evangheliei" (Efes. 6,19), despre „bogăţiile nepătrunse
ale lui Hristos" (Efes. 3,, şi apoi îi asigură pe credincioşi că se
roagă cu seriozitate pentru prosperitatea lor spirituală:

„Îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos.
[...] Şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă
întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinlăuntru, aşa încât
Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având
rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu
toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea şi
să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca
să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu" (Efes. 6,14-19).

De asemenea, el le scrie astfel fraţilor din Corint:
„către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus ... : Har şi pace de la
Dumnezeu,Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos! Mulţumesc
Dumnezeului meu totdeauna cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu,
care v-a fost dat în Isus Hristos. Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în
toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă. În felul
acesta, mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul
vostru; aşa că nu duceţi lipsă de niciun fel de dar, în aşteptarea
arătării Domnului nostru Isus Hristos" (1 Cor. 1,2-7).

Aceste cuvinte nu sunt adresate numai bisericii din
Corint, ci şi întregului popor al lui Dumnezeu care trăieşte în timpul
din urmă. Fiecare creştin se poate bucura de binecuvântarea sfinţirii.
Apostolul continuă cu aceste cuvinte: „Vă îndemn, fraţilor, pentru
Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de
vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip
desăvârşit într-un gând şi o simţire" (1 Cor. 1,10). Pavel nu ar fi
apelat la ei ca să facă un lucru imposibil. Unitatea este consecinţa
sigură a desăvârşirii creştine. [...]

Însuşi apostolul se străduia să atingă acelaşi standard
al sfinţeniei pe care îl prezenta înaintea fraţilor lui. ... Cu fiecare
ocazie, Pavel nu ezita să sublinieze importanţa sfinţirii biblice. El
spune: „Ştiţi, în adevăr, ce învăţături v-am dat prin Domnul Isus. Voia
lui Dumnezeu este sfinţirea voastră" (1 Tes. 4,2.3).

„Astfel dar, prea iubiţilor, după cum totdeauna aţi fost
ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi
cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în
lipsa mea. ... Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli, ca
să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină în
mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte
lumini în lume."- The Sanctified Life, pag. 84-87

Joi 26 martie 2009 - SĂ PRIVIM LA ISUS CU OCHII CREDINŢEI

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: 1 SAM. 11-13„Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!" (1 Cor. 15,57)
Prin credinţă, priviţi la coroanele care îi aşteaptă pe cei
biruitori; ascultaţi cântecul înălţător al celor răscumpăraţi:
„Vrednic, vrednic este Mielul care a fost junghiat şi care ne-a
răscumpărat pentru Dumnezeu!" Străduiţi-vă să socotiţi aceste scene ca
fiind reale.

Ştefan, primul creştin martir, în confruntarea lui
teribilă cu căpeteniile, cu domniile şi cu duhurile răutăţii care sunt
în locurile cereşti, exclama: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul
omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu" (Fapte 7,56). Lui i-a
fost descoperit faptul că Mântuitorul lumii îl privea din cer cu cel
mai profund interes, şi lumina feţei lui Hristos strălucea pe faţa lui
Ştefan cu o aşa putere, încât până şi duşmanii lui au observat că faţa
lui era ca o faţă de înger.

Dacă i-am îngădui minţii să mediteze mai mult la Hristos
şi la lumea cerească, am descoperi un stimulent şi un suport puternic
pentru a duce luptele Domnului. Mândria şi iubirea de lume îşi vor
pierde puterea, pe măsură ce contemplăm slava acelei ţări mai bune,
care va deveni în curând căminul nostru. În comparaţie cu frumuseţea
lui Hristos, toate atracţiile pământului par a avea o mică însemnătate.

Nimeni să nu-şi imagineze că va putea obţine fără un
efort sincer, asigurarea dragostei lui Dumnezeu. Este dificil să
schimbi obiceiurile gândirii, odată ce i s-a permis să se ocupe un timp
îndelungat numai cu lucrurile pământeşti. Ce vede ochiul şi ce aude
urechea, prea des atrag atenţia şi absorb interesul. Iar dacă dorim să
intrăm în cetatea lui Dumnezeu şi să-L privim pe Isus şi slava Sa,
trebuie să ne obişnuim să-L privim aici, cu ochii credinţei. Cuvintele
şi caracterul lui Hristos trebuie să fie adesea subiectul gândurilor şi
al conversaţiilor noastre şi ar trebui să dedicăm în fiecare zi un timp
special meditaţiei şi rugăciunii pe aceste teme sfinte.

Sfinţirea este o lucrare zilnică. Nimeni să nu se înşele
cu ideea că Dumnezeu îl va ierta şi îl va binecuvânta atâta vreme, cât
nesocoteşte una din cerinţele Sale. Săvârşirea de bunăvoie a unui păcat
cunoscut aduce la tăcere glasul mărturisitor al Duhului, şi separă
sufletul de Dumnezeu.

Oricât de înflăcărat ar fi sentimentul religios, Isus nu
poate rămâne în inima celui care nesocoteşte Legea lui Dumnezeu.
Dumnezeu îi va onora pe cei care îl onorează. ... Aici este nevoie de
ajutorul lui Hristos. Slăbiciunea umană se uneşte cu puterea divină,
iar credinţa exclamă: „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă
biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos" (1 Cor. 15,57). - The Sanctified Life, pag. 91-93

Vineri 27 martie 2009 - DUMNEZEU NE VA DA DARUL DUHULUI SĂU

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: 1 SAM. 14 - 16„Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!" (2 Petru 1,2)
Dacă dorim să ne clădim un caracter pe care Dumnezeu să îl
poată accepta, trebuie să ne formăm obiceiuri corecte în viaţa
religioasă. Rugăciunea zilnică este la fel de esenţială pentru
creşterea în har, şi chiar pentru viaţa spirituală în sine, cum este
hrana trecătoare pentru bunăstarea fizică. Ar trebui să ne deprindem să
ne înălţăm deseori gândul la Dumnezeu prin rugăciune. Dacă mintea
rătăceşte, trebuie să o aducem înapoi; printr-un efort perseverent, ne
vom obişnui să facem acest lucru cu uşurinţă. Nu putem să ne despărţim
niciun moment de Hristos, fără ca să ne aflăm în pericol. E posibil să
ne bucurăm de prezenţa Sa la fiecare pas, însă numai prin împlinirea
condiţiilor pe care El însuşi le-a stabilit.

Religia ar trebuie să devină principala preocupare a
vieţii. Toate celelalte lucruri trebuie să se subordoneze ei. Toate
capacităţile noastre, ale sufletului, trupului şi duhului, trebuie
implicate în lupta creştină. Trebuie să apelăm la Hristos pentru putere
şi har, şi vom obţine biruinţa la fel de sigur cum este faptul că Isus
a murit pentru noi.

Trebuie să ne apropiem mai mult de crucea lui Hristos.
Pocăinţa la piciorul crucii este prima lecţie despre pace, pe care
trebuie să o învăţăm. Dragostea lui Isus - cine o poate pricepe? Ea
este infinit mai blândă şi mai capabilă de lepădare de sine, decât
dragostea unei mame! Dacă am vrea să cunoaştem valoarea unui suflet
omenesc, ar trebui să privim cu credinţă vie la cruce şi să începem
astfel să studiem ceea ce s-ar numi ştiinţa şi cântecul celor
răscumpăraţi, de-a lungul veşniciei. Valoarea timpului şi a talanţilor
noştri poate fi apreciată numai prin măreţia preţului plătit pentru
răscumpărarea noastră. [...]

Sfinţirea este o lucrare progresivă. Paşii pe care
trebuie să îi urmăm, ne sunt prezentaţi în cuvintele lui Petru:
„Daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta;
cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea,
răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu
dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci, dacă aveţi din belşug
aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici
neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus
Hristos" (2 Petru 1,5-.

Iată aici calea pe care putem fi siguri că nu vom eşua.
Cei care se străduiesc să îşi înmulţească plăcutele trăsături creştine,
au asigurarea că Dumnezeu Se va îngriji să le înmulţească darurile
Duhului Său. ... Prin harul divin, toţi cei care doresc, vor urca
treptele strălucitoare care duc dinspre pământ spre cer şi, în final,
„cu cântece de biruinţă" (Is. 35,10), vor intra pe porţi în cetatea lui
Dumnezeu. - The Sanctified Life, pag. 93-95

Sâmbătă 28 martie 2009 - PRIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU SUNTEM SFINŢIŢI

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: 1 SAM. 17 - 19„Si Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca si ei să fie sfinţiţi prin adevăr." (Ioan 17,19)
Înainte de a intra în conflictul final cu puterile
întunericului, Isus Şi-a ridicat ochii spre cer şi S-a rugat pentru
ucenicii Săi. El a zis: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti
de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.
Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul". [...]

Povara cererii lui Isus era aceea ca toţi cei care
credeau în El să fie păziţi de cel rău din lume, şi să fie sfinţiţi
prin adevăr. El nu ne lasă să presupunem ce anume ar fi adevărul, ci
adaugă: „Cuvântul Tău este adevărul". Cuvântul lui Dumnezeu este
mijlocul prin care este adusă la îndeplinire sfinţirea noastră. Prin
urmare, este foarte important să ne familiarizăm cu învăţăturile sacre
ale Bibliei.

Cunoaşterea cuvintelor vieţii este la fel de necesară
pentru noi, după cum era necesară cunoaşterea Planului de Mântuire
pentru primii ucenici. Nu vom avea scuză, dacă vom rămâne neştiutori cu
privire la cerinţele Cuvântului lui Dumnezeu din cauza neglijenţei
noastre. Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său, descoperirea voinţei Sale, şi
a făgăduit că le va da Duhul Sfânt celor ce îl cer, Duh care să îi
călăuzească în tot adevărul. Fiecare suflet care îşi doreşte cu
sinceritate să facă voia lui Dumnezeu, va ajunge să cunoască
învăţătura. [...]

Misiunea lui Isus a fost însoţită de minuni
convingătoare. Învăţăturile Sale îi uimeau pe oameni. ... Era un sistem
al adevărului, care împlinea nevoile inimii. Învăţătura Lui era simplă,
clară şi cuprinzătoare. Adevărurile practice pe care le rostea, aveau
putere de convingere şi atrăgeau atenţia oamenilor. Mulţimi de oameni
zăboveau lângă El, uimindu-se de înţelepciunea Sa. Modul Său de a se
comporta, corespundea cu marile adevăruri pe care le vestea. Nu exista
nicio urmă de justificare, de ezitare, de îndoială sau de nesiguranţă,
care să umbrească ceea ce declara. El vorbea de cele pământeşti şi de
cele cereşti, de cele omeneşti şi de cele divine cu autoritate
absolută; iar mulţimile rămâneau „uimite de învăţătura Lui". [...]

Este un lucru foarte important şi de mare interes pentru
noi ca să înţelegem ce este adevărul, iar cererile noastre trebuie să
se înalţe cu seriozitate, ca să putem fi călăuziţi în tot adevărul.

David a preţuit lumina divină şi a recunoscut puterea
Cuvântului lui Dumnezeu. El declara: „Descoperirea cuvintelor Tale dă
lumină, dă pricepere celor fără răutate." Toţi cei care îşi doresc
lumina, să cerceteze Scriptura, să compare verset cu verset şi să îl
roage pe Dumnezeu să le ofere lumina Duhului Sfânt. Făgăduinţa este că
toţi cei care caută vor găsi. - Review and Herald, 6 iulie 1911

Duminică 29 martie 2009 - NEVOIA CONSACRĂRII PERSONALE

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: 1 SAM. 20 - 23„Fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică." (1 Cor. 15,58)
Este o mare nevoie ca Duhul Sfânt să lucreze în noi.
Trebuie să lucreze individual pentru îmblânzirea inimilor încăpăţânate.
Trebuie să aibă loc o adâncă cercetare de sine, care să ducă la
mărturisirea păcatului. Credincioşii trebuie să aibă acum inimi blânde,
sfinţite şi smerite; fiecare păcat să fie mărturisit cu pocăinţă. Duhul
Sfânt aşteaptă să aprindă în inimă dragostea de Dumnezeu, pentru ca
laudele Sale să iasă de pe buze credincioase, neegoiste, curate şi
sincere. Când principiile sfinte vor călăuzi viaţa, sufletul va fi
frumos în simplitatea lui.

Influenţa rugăciunii credinţei se întinde până în
veşnicie. Domnul îi va binecuvânta pe toţi cei care îl vor căuta cu
toată inima şi care, cu sufletul smerit şi cu un ţel sincer, se vor
strădui să urmeze exemplul lui Hristos. Celor care caută astfel să
devină părtaşi ai naturii divine, li se adresează următoarele cuvinte:
„Să nu osteniţi în facerea binelui", „Sporiţi totdeauna în lucrul
Domnului". Cel care lucrează cu credinţă şi umilinţă, agăţându-se de
făgăduinţele lui Dumnezeu, va birui. Măreţia împărăţiei cereşti va fi
dată copiilor credincioşi ai lui Dumnezeu. [...]

Am fost instruită să atrag atenţia asupra necesităţii
consacrării şi sfinţirii personale a întregii fiinţe pentru Dumnezeu.
Fiecare suflet să întrebe: „Doamne, ce vrei să fac, pentru ca vegherea
lui Hristos să fie văzută şi în viaţa mea, ca să pot copia exemplul Său
şi să rostesc cuvinte sincere, care să le fie de ajutor sufletelor care
se află în întuneric şi păcat?" [...]

Fiecare individ are obligaţia de a le oferi şi altora
adevărul pe care îl deţine. Nimic nu trebuie să îl împiedice pe
slujitorul lui Hristos să le aducă lumină semenilor lui. ... Ar trebuie
să ne dezvoltăm zilnic capacitatea de a împlini lucrarea preţioasă de
câştigare a sufletelor pentru Hristos. Aceasta este o lucrare atât de
valoroasă, care ne aduce atâta satisfacţie! Tot cerul aşteaptă ca
oamenii să devină canale prin care untdelemnul ceresc să învioreze şi
să întărească sufletele în nevoie. Domnul îi va ocroti şi îi va călăuzi
pe cei care vor accepta ca plinătatea Sa divină să se reverse de pe
buzele lor în laude şi recunoştinţă, şi pe cei care lucrează, prin acte
de caritate şi de dragoste, pentru a binecuvânta omenirea. Astfel de
lucrători vor deveni agenţi consacraţi pentru Dumnezeu.

Aş vrea să-i spun fiecărui credincios: Primeşte spiritul
harului ceresc în suflet, în experienţa ta: aceasta este pecetea
caracterului lui Hristos. ... Iar răsplata slujirii tale va consta în
reflectarea spiritului blând al lui Hristos în viaţa ta. - Review and Herald, 25 februarie 1909

Luni 30 martie 2009 - FĂRĂ ISUS NU PUTEM FACE NIMIC

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: 1 SAM. 24 - 27„Prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare." (1 Cor, 1,30)
Mulţi cred că este ceva imposibil să îţi iubeşti aproapele
ca pe tine însuţi; însă acesta este singurul rod veritabil al
creştinismului. Iubirea de oameni înseamnă să te îmbraci cu Domnul Isus
Hristos; înseamnă să umbli şi să lucrezi având în vedere lumea
nevăzută. Astfel, trebuie să privim continuu la Isus, Căpetenia şi
Desăvârşirea credinţei noastre.

Avertizarea solemnă adresată nebunului bogat trebuie să
fie suficientă pentru toţi oamenii care trăiesc la încheierea timpului.
Domnul ne-a dat lecţie după lecţie, pentru ca toţi oamenii să se lepede
de egoism şi să stabilească relaţii strânse, de prietenie şi
frăţietate. El Şi-a dorit ca inimile credincioşilor să fie strâns unite
prin legături puternice de simpatie, pentru ca să fie una în El. Ei
trebuie să se bucure împreună în nădejdea slavei lui Dumnezeu, căutând
viaţa veşnică prin meritele lui Isus Hristos. Dacă Hristos rămâne în
inimă, dragostea Sa va fi manifestată faţă de cei din jur şi va uni
inimile.

Harul lui Hristos trebuie să fie singurul lucru pe care
să se bazeze un creştin, şi atunci, el îşi va iubi fraţii la fel cum
l-a iubit Hristos pe el. Atunci va putea să spună: „Vino!" şi va căuta
sufletele, oferindu-le alinare, rugându-le stăruitor să se împace cu
Dumnezeu. Influenţa lui va fi din ce în ce mai hotărâtă şi îşi va
devota viaţa lui Hristos, care a fost răstignit pentru el.

Acolo, unde dragostea ajunge desăvârşită, Legea este
respectată şi eul nu-şi mai găseşte locul. Cei care îl iubesc pe
Dumnezeu cu o dragoste supremă lucrează, suferă şi trăiesc pentru Cel
care Şi-a dat viaţa pentru ei. Putem să păzim Legea numai dacă ne
însuşim neprihănirea lui Hristos. El ne spune: „Despărţiţi de Mine, nu
puteţi face nimic." Când primim darul ceresc, neprihănirea lui Hristos,
vom descoperi că ne-a fost pus la dispoziţie harul divin, şi că
resursele omeneşti sunt lipsite de putere. Isus ne dă Duhul Sfânt în
măsură bogată, pentru situaţii de urgenţă, pentru a ne ajuta în
slăbiciunile noastre, pentru a ne încuraja, pentru a ne lumina mintea
şi pentru a ne curaţi şi înnobila inima. Hristos devine pentru noi
înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare.

De la începutul şi până la sfârşitul vieţii creştine, nu
putem reuşi să facem niciun pas fără Hristos. El ne-a trimis Duhul Său,
care să fie cu noi mereu, şi putem să-L urmăm oriunde merge, dacă avem
încredere în El fără rezerve şi dacă ne predăm voinţa Lui. - Review and Herald, 26 iunie 1894

Duhul Sfânt va lucra în fiecare inimă care se supune
influenţei Sale sfinte. Neprihănirea lui Hristos îi va ieşi în
întâmpinare unui astfel de om, şi slava Domnului va fi răsplata lui. - Letter 192,1902

Marţi 31 martie 2009 - GÂNDUL LUI HRISTOS

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: 1 SAM. 28 - 31„Înţelepciunea
care vine de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de
înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire,
nefăţarnică. Şi roadă neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce
fac pace." (Iacov 3,17.18)
Unde există unirea cu Hristos, va exista şi dragoste. Dacă
ne lipseşte dragostea, chiar dacă aducem alte roade, nu ne vor folosi
la nimic. Dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele este însăşi
esenţa religiei noastre. Nimeni nu poate să-L iubească pe Hristos şi să
nu-i iubească pe copiii Lui. Când suntem una cu Hristos, avem gândul
lui Hristos. Curăţia şi dragostea strălucesc în caracter, smerenia şi
adevărul ne controlează viaţa. Însăşi înfăţişarea feţei este deosebită.

Când Hristos rămâne în inimă, El va exercita o putere
transformatoare, iar înfăţişarea exterioară va aduce mărturie despre
pacea şi bucuria ce domnesc în suflet. Ne hrănim din dragostea lui
Hristos, la fel cum mlădiţele îşi trag seva din viţa-de-vie. Dacă
suntem altoiţi în Hristos, dacă ne-am legat de Viţă cu fiecare fibră,
vom demonstra acest fapt aducând roade bogate. Dacă suntem conectaţi la
Lumină, vom fi canale de lumină, şi prin cuvintele şi faptele noastre o
vom răspândi în lume.

Cei care sunt cu adevărat creştini, sunt legaţi cu funia
dragostei care uneşte pământul cu cerul, şi pe omul finit de Dumnezeul
infinit. Lumina care străluceşte pe faţa lui Isus Hristos, va străluci în inimile urmaşilor Săi, pentru slava lui Dumnezeu.

Suntem schimbaţi prin privire şi, pe măsură ce medităm la
desăvârşirea Modelului divin, vom dori să fim pe deplin transformaţi şi
reînnoiţi după chipul purităţii Sale, iar fiul mâniei va deveni fiul
lui Dumnezeu. El trece de la moarte la viaţă; el devine duhovnicesc,
capabil să înţeleagă lucrurile spirituale. Înţelepciunea lui Dumnezeu
îi luminează mintea şi ajunge să contemple lucrurile minunate ale Legii
Sale. ... Devenind un om ascultător faţă de Dumnezeu, el are gândul lui
Hristos şi voinţa lui Dumnezeu devine voinţa sa.

Cel care se plasează fără rezerve sub călăuzirea Duhului
lui Dumnezeu va descoperi, că gândirea lui se dezvoltă şi se lărgeşte.
El obţine o educaţie în slujirea lui Dumnezeu, o educaţie care nu este
unilaterală şi deficientă, formându-i un caracter unilateral, ci una
care are ca rezultat simetria şi desăvârşirea. Slăbiciunile manifestate
de voinţa şovăielnică şi de caracterul neputincios, sunt biruite, căci
devoţiunea continuă şi evlavia îl vor aduce pe om într-o atât de
strânsă relaţie cu Hristos, încât el are gândul lui Hristos. El este
una cu Hristos, dând dovadă că are un principiu solid şi puternic. - Selected Messages, vol. 1, pag. 337-338

Miercuri 01 aprilie 2009 - PLANUL INIŢIAL DE COMUNICARE AL LUI DUMNEZEU

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: 2 SAM. 1-4„Atunci
au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină
în răcoarea zilei." (Gen. 3,

Orice
cunoaştere adevărată şi orice dezvoltare reală
îşi au sursa în cunoaşterea lui Dumnezeu.
Oriunde privim, în domeniul fizic, mental sau spiritual, spre
orice ne îndreptăm atenţia, cu excepţia
stricăciunii păcatului, descoperim această cunoaştere.
Orice linie de cercetare am urma, cu scopul sincer de a afla
adevărul, venim în contact cu Inteligenţa nevăzută
şi puternică ce lucrează în totul şi prin
toate. Gândirea omului este adusă în comuniune cu
gândirea lui Dumnezeu, iar finitul în comuniune cu
infinitul. Efectul acestei comuniuni a trupului, a minţii şi
a sufletului este inestimabil.

Cea
mai înaltă educaţie constă în această
comuniune. Ea este metoda de dezvoltare care îi aparţine
lui Dumnezeu. „Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu",
iată mesajul Său pentru omenire. Metoda redată prin
aceste cuvinte a fost metoda de educaţie urmată de
părintele neamului nostru. Aşa l-a instruit Dumnezeu pe
Adam când se afla în sfântul Eden, în slava
lui fără de păcat. [...]

Când
a ieşit din mâinile Creatorului, Adam purta asemănarea
cu Domnul lui în natura fizică, mentală şi
spirituală. „Dumnezeu l-a făcut pe om după
chipul Său" (Gen. 1,27), iar scopul Său era acela ca,
odată cu trecerea timpului, omul să descopere tot mai
deplin acest chip - să reflecte tot mai deplin slava
Creatorului. Toate capacităţile lui aveau posibilitatea de
a se dezvolta; abilitatea şi puterea lor trebuiau să
crească încontinuu. Sfera activităţii lor era
vastă, iar domeniul ce li se deschidea spre cercetare era măreţ.
... Comuniunea faţă către faţă şi de la
inimă la inimă cu Domnul era marele lui privilegiu. Dacă
ar fi rămas loial lui Dumnezeu, toate acestea ar fi durat
veşnicia întreagă. ... El ar fi împlinit tot
mai deplin obiectivul creării lui şi ar fi reflectat tot
mai mult slava Creatorului. - Educaţie, pag. 14,15

Legile
şi procesele din natură şi marile principii ale
adevărului, care guvernează universul spiritual, le-au fost
dezvăluite de Autorul infinit al tuturor lucrurilor. În
„lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu" (2
Cor. 4,6), capacităţile lor mentale şi spirituale s-au
dezvoltat şi au înţeles cât de plăcută
era existenţa lor sfântă. [...]

Grădina
Edenului era o ilustraţie a ceea ce dorea Dumnezeu să
devină întregul pământ, iar scopul Său era
acela ca, pe măsură ce familia omenească devenea mai
numeroasă, să se înfiinţeze cămine şi
şcoli asemenea celor pe care El le oferise. Astfel, în
decursul timpului, pământul avea să fie populat cu
case şi cu şcoli în care aveau să fie studiate
cuvintele şi lucrările lui Dumnezeu şi în care
aveau să fie instruiţi elevi care să reflecte mai mult
lumina cunoştinţei slavei Lui, de-a lungul veacurilor
nesfârşite. - Idem, pag. 22

Joi 02 aprilie 2009 - HRISTOS NE OFERĂ BOGĂŢIILE UNIVERSULUI

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: 2 SAM. 5-7„Căci
Dumnezeu, care a zis: 'Să lumineze lumina din întuneric',
ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească
lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui
Isus Hristos." (2 Cor. 4,6)

Din
cauza păcatului, omul s-a despărţit de Dumnezeu. Dacă
nu ar fi existat planul de răscumpărare, partea lui ar fi
fost despărţirea veşnică de Dumnezeu şi
bezna unei nopţi nesfârşite. Comuniunea cu Dumnezeu a
devenit din nou posibilă prin jertfa Mântuitorului. Nu
putem să ne apropiem de El în persoană; nu putem
privi faţa Sa, păcătoşi fiind; însă
putem să-L privim şi să intrăm în comuniune
cu El prin Isus, Mântuitorul nostru. „Lumina cunoştinţei
slavei lui Dumnezeu" este descoperită „pe faţa
lui Isus Hristos". Dumnezeu este „în
Hristos,împăcând lumea cu sine" (2 Cor.4,6;
5,19). [...]

„În
El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor"
(Ioan 1,4). Viaţa şi moartea lui Hristos, preţul
răscumpărării noastre, sunt pentru noi nu numai
făgăduinţa şi garanţia vieţii, nu numai
mijloacele prin care ni s-au redeschis comorile înţelepciunii,
ci şi o descoperire a caracterului Său, mai amplă şi
mai înaltă decât cea cunoscută oamenilor sfinţi
din Eden.

Când
Hristos le deschide cerul pentru om, viaţa pe care El o
dăruieşte le deschide inima faţă de cer. Păcatul,
pe lângă faptul că ne desparte de Dumnezeu, distruge
în sufletul omenesc atât dorinţa, cât şi
capacitatea de a-L cunoaşte. Misiunea lui Hristos este aceea de
a contracara această lucrare rea. El are puterea de a revigora
şi de a restaura aptitudinile sufletului, paralizate de păcat,
mintea întunecată, voinţa pervertită. El ne
deschide comorile universului şi prin El ne este oferită
puterea de a discerne şi de a ne însuşi aceste
comori.

Hristos
este „Lumina care luminează pe orice om, venind în
lume" (Ioan 1,9). Aşa cum fiecare fiinţă umană
îşi are viaţa prin Hristos, tot la fel, prin El,
fiecare suflet primeşte o măsură din razele luminii
divine. În inima oricărui om există putere nu numai
intelectuală, ci şi spirituală - o percepţie a
adevărului, o dorinţă după bine. Însă
împotriva acestor principii se luptă o putere opusă.
Consecinţa luării din pomul cunoştinţei binelui
şi răului se poate vedea în experienţa fiecărui
om. În natura lui există o înclinaţie spre rău,
o forţă căreia nu i se poate opune, dacă nu este
ajutat. Pentru a putea înfrunta această forţă,
pentru a atinge idealul pe care în adâncul sufletului lui
îl consideră a fi singurul demn de atins, el poate găsi
ajutor într-o singură putere. Această putere este
Hristos. Cooperarea cu puterea aceasta reprezintă cea mai mare
nevoie a omului. - Educaţie, pag. 28,29

Hristos
este reprezentantul Tatălui, punctul de legătură între
Dumnezeu şi om; El este marele învăţător al
omenirii. Iar El a rânduit ca bărbaţii şi
femeile să fie reprezentanţii Lui. - Idem, pag. 33

Vineri 03 aprilie 2009 - EUL ESTE ASCUNS, IAR HRISTOS ESTE DESCOPERIT

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: 2 SAM. 8-10„Am
fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc
... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi
viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în
Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru
mine." (Gal. 2,20)

Când
creştinul se supune ritualului solemn al botezului, cele trei mari
puteri ale universului - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt - îşi
manifestă aprobarea faţă de acest act, făgăduindu-i să-Şi
exercite puterea în favoarea lui, atâta timp cât el se va strădui
să-L onoreze pe Dumnezeu. El este îngropat în moartea lui Hristos
şi este înviat la o viaţă nouă. [...]

Cele
trei mari puteri ale cerului făgăduiesc să îi ofere creştinului
tot sprijinul de care are nevoie. Duhul îi schimbă inima de piatră
în inimă de carne. Şi, împărtăşindu-se din Cuvântul lui
Dumnezeu, creştinul obţine o experienţă care imită modelul
divin. Când Hristos locuieşte în inimă prin credinţă, creştinul
este templul lui Dumnezeu. Hristos nu locuieşte în inima
păcătosului, ci în inima celui care se supune influenţei cereşti.

Lumina
răspândită prin viaţa creştinului adevărat depune mărturie cu
privire la unirea acestuia cu Hristos. Eul este ascuns, iar Hristos
este descoperit. ... „Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui
Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci
când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că îl vom vedea aşa
cum este" (1 Ioan 3,2). Atunci, cei a căror viaţă a fost ascunsă
în Hristos, cei care pe acest pământ au luptat lupta cea bună a
credinţei vor străluci alături de slava Răscumpărătorului, în
împărăţia lui Dumnezeu.

Fratele
meu, sora mea, scopul lui Dumnezeu pentru voi este acela de a duce o
viaţă care să-i facă pe ceilalţi mai buni - o viaţă care să
arate că Hristos a luat chip în voi, nădejdea slavei. Scopul Său
este acela ca voi să puteţi spune împreună cu apostolul Pavel:
„trăiesc ... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în
mine" (Gal. 2,20). Cu o satisfacţie desăvârşită, odihnindu-vă
în dragostea lui Hristos, având încredere că Răscumpărătorul
şi Dătătorul vieţii va lucra pentru voi mântuirea sufletelor
voastre, veţi şti ce înseamnă să rămâi în picioare înaintea
Celui Nevăzut, pe măsură ce vă veţi apropia tot mai mult de El.
... Satisfacţia oferită de Hristos este un dar infinit mai preţios
decât aurul, argintul şi pietrele preţioase. [...]

Viaţa
noastră este curată numai atunci când ne aflăm sub controlul lui
Dumnezeu şi este fericită numai atunci când suntem în legătură
cu El. Strălucirea pe care o au cei care au obţinut cea mai bogată
experienţă nu este altceva, decât reflectarea luminii Soarelui
Neprihănirii. Cel care trăieşte cel mai aproape de Isus
străluceşte cel mai puternic. - Signs of the Times, 16 august 1905

Sâmbătă 04 aprilie 2009- CE ESTE ADEVĂRATA SUPUNERE FAŢĂ DE DUMNEZEU

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: 2 SAM. 11-12„Şi
viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască
pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi
pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu."
(Ioan 17,3)

Nu
aşteptaţi să se producă în voi o schimbare miraculoasă, fără
să parcurgeţi personal paşii necesari. Viaţa trebuie să fie, în
ceea ce vă priveşte, o ducere până la capăt a mântuirii voastre
cu frică şi cutremur, căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi
şi vă dă după plăcerea Lui şi voinţa şi înfăptuirea. Nu vă
opriţi şi scăpaţi-vă viaţa. [...]

Hristos
ne cere să strângem rândurile pentru ca să fim una cu El, la fel
cum El este una cu Tatăl. Trebuie să depindeţi de Dumnezeu, să
fiţi educaţi şi instruiţi pentru viaţa mai înaltă. Da,
depindeţi de Dumnezeu; faceţi ceea ce îi este plăcut; urmaţi-L
în supunere, bazaţi-vă pe puterea Cuvântului Său!

A
asculta atunci când pare a fi cel mai dificil, reprezintă adevărata
supunere faţă de Dumnezeu. Acest lucru va impulsiona natura voastră
morală şi vă va supune mândria. Învăţaţi să vă supuneţi
voinţa voinţei lui Dumnezeu şi veţi fi făcuţi vrednici să
aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină. - Manuscript
12,1888

O
credinţă generală nu este suficientă. Trebuie să ne îmbrăcăm
cu haina neprihănirii lui Hristos, să o purtăm fără ascunzişuri,
cu curaj, cu hotărâre, arătând spre Hristos şi fără să
aşteptăm prea mult de la omul limitat, ci să privim continuu spre
Hristos, şi să devenim atraşi de desăvârşirea caracterului Său.
Atunci vom manifesta individual caracterul lui Isus şi vom da dovadă
de faptul că suntem întăriţi prin adevăr; căci el sfinţeşte
sufletul şi orice gând îl face rob ascultării de Hristos. -
Letter 14,1891

Fiecare
misionar va avea de dus lupte dure cu el însuşi, lupte ce nu se vor
împuţina la număr. Dar, dacă avansăm constant în experienţa
creştină, dacă vom privi permanent spre Isus, prin credinţă, vom
primi putere pentru fiecare situaţie critică. Toate capacităţile
şi facultăţile naturii regenerate trebuie supuse zilnic unui
exerciţiu constant. În fiecare zi vom avea ocazia de a răstigni
eul, de a lupta împotriva înclinaţiei şi firii pervertite, care
ne îndreaptă voinţa într-o direcţie greşită. Odihna şi
triumful biruinţei nu sunt încă partea noastră, decât dacă
intrăm prin credinţă în biruinţa pe care a câştigat-o Hristos
pentru noi. - Letter 4,1892

Făgăduinţele
lui Dumnezeu au o influenţă plăcută asupra vieţii şi asupra
caracterului, dacă sunt primite cu credinţă adevărată, ajutând
agentul uman să reflecte chipul Celui Divin. ... Dumnezeu îşi
împlineşte partea, oferind har celui care îşi însuşeşte
puterea ce i-a fost dată, de a ilustra înaintea lumii sfinţirea
adevărată în propriul său caracter. - Manuscript 45,1900

Duminică 05 aprilie 2009 - DRAGOSTEA LUI HRISTOS ESTE UN IZVOR CARE POTOLEŞTE SETEA

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: 2 SAM.13 - 14


Ce
i-a spus Hristos femeii samaritene la fântâna lui Iacov? ...
„Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va
bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă,
apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă,
care va ţâşni în viaţa veşnică." (Ioan 4,13.14)



Apa
la care Se referea Hristos este descoperirea harului Său în
Cuvântul Său. Duhul Său, învăţătura Sa, dragostea Sa sunt un
izvor care potoleşte setea oricărui suflet. Orice altă sursă la
care recurg oamenii se dovedeşte a fi nesatisfăcătoare; însă
Cuvântul adevărului se aseamănă cu izvoarele reci, cu apele din
Liban, care aduc întotdeauna satisfacţie. În Hristos găsim
bucurii nespuse pentru veşnicie. Plăcerile şi distracţiile
acestei lumi nu aduc niciodată satisfacţie sau vindecare
sufletească. Însă Isus spune: „Cine mănâncă trupul Meu şi
bea sângele Meu are viaţa veşnică".



Prezenţa
îndurătoare a lui Hristos în Cuvântul Său i se adresează mereu
sufletului, reprezentându-L ca pe un izvor de apă vie, care îi
înviorează pe cei însetaţi. Suntem privilegiaţi să avem un
Mântuitor viu, care rămâne cu noi. El este pentru noi sursa
puterii spirituale, iar influenţa Sa va fi resimţită în cuvinte
şi fapte care vor aduce înviorare tuturor persoanelor aflate în
sfera noastră de influenţă, stârnindu-le dorinţa şi aspiraţia
după tărie şi curăţie, după sfinţenie şi pace, după acea
bucurie lipsită de orice urmă de întristare. O astfel de
experienţă va fi rezultatul faptului că Hristos locuieşte în
suflet.



Isus
a trăit cândva ca om pe pământ, divinitatea Lui fiind
înveşmântată în umanitate - un om suferind, ispitit, înconjurat
de şiretlicurile lui Satana. ... Acum, El se află la dreapta lui
Dumnezeu, în cer, ca Apărător al nostru, mijlocind pentru noi.
Acest lucru trebuie să ne încurajeze şi să ne dea speranţă tot
timpul. El Se gândeşte la cei care sunt supuşi ispitelor în
această lume. El Se gândeşte la fiecare dintre noi şi cunoaşte
toate nevoile noastre. Când sunteţi ispitiţi, spuneţi: El îmi
poartă de grijă, El mijloceşte pentru mine, El mă iubeşte, El a
murit pentru mine. Mă predau cu totul Lui.



Îl
întristăm pe Hristos atunci când ne plângem de milă ca şi cum
noi am fi propriul nostru mântuitor. ... Deschideţi-vă inima
înaintea razelor strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii şi
niciun cuvânt de îndoială sau de necredinţă să nu vă mai iasă
de pe buze, ca să nu semănaţi seminţele îndoielii. Ne aşteaptă
binecuvântări multe; să le primim prin credinţă. Vă rog
fierbinte să aveţi curaj în Domnul. Puterea divină este cu noi;
aşadar, să vorbim despre curaj, despre putere şi despre credinţă.
- Signs ofthe Times, 3 septembrie 1986

Luni 06 aprilie 2009 - PUTEM ADUCE ROADELE NEPRIHĂNIRII


Citeşte Biblia la rand - pentru azi: 2 SAM. 15 - 17
Creştinii
trebuie să fie ca Hristos. Ei ar trebui să aibă
acelaşi spirit, ar trebui să exercite aceeaşi
influenţă şi ar trebui să deţină
aceeaşi desăvârşire morală ca şi El.
Cei care au inima idolatră şi pervertită trebuie să
se pocăiască şi să se întoarcă la
Dumnezeu. Cei care sunt mândri şi care se consideră
neprihăniţi, trebuie să se umilească, să se
pocăiască şi să devină blânzi şi
smeriţi cu inima. Inima celor care au o gândire lumească,
trebuie curăţită de gunoiul acestei lumi şi
trebuie îndreptată spre Dumnezeu; ei trebuie să
devină duhovniceşti. Cei nesinceri şi mincinoşi
trebuie să devină drepţi şi sinceri. Cei
ambiţioşi şi lacomi trebuie să se ascundă în
Hristos şi să caute slava Sa, şi nu slava lor. Ei
trebuie să-şi dispreţuiască sfinţenia şi
să-şi strângă comori în cer. Cei care nu
se roagă trebuie să simtă nevoia după rugăciunea
în taină şi după rugăciunea în
familie şi trebuie să-şi înalţe cererile la
Dumnezeu cu mare seriozitate.

Fiind
închinătorii adevăratului şi viului Dumnezeu, ar
trebui să aducem roade pe măsura luminii şi a
privilegiilor de care ne bucurăm. Mulţi se închină
la idoli şi nu Domnului cerului şi al pământului.
Lucrurile pe care le iubesc oamenii şi în care îşi
pun încrederea, în loc să îl iubească pe
Domnul şi să se încreadă cu totul în El,
devin pentru ei un idol şi acest fapt este consemnat în
cărţile din cer. Adeseori, chiar şi binecuvântările
se transformă în blestem.

Compasiunea
inimii omeneşti, dezvoltată prin exerciţiu, este
uneori denaturată, până când devine o cursă.
Dacă cineva este mustrat, întotdeauna vor exista persoane
care să-l compătimească. Ei pierd cu totul din vedere
daunele aduse cauzei lui Dumnezeu prin influenţa greşită
a unui om a cărui viaţă şi al cărui caracter
nu se aseamănă deloc cu viaţa şi caracterul
Modelului. Dumnezeu îi trimite pe slujitorii Lui să le
ducă un mesaj celor care mărturisesc a fi urmaşii lui
Hristos; însă unii sunt numai cu numele copiii lui
Dumnezeu şi nu primesc avertizarea.

Dumnezeu
i-a înzestrat pe oameni, în mod minunat, cu capacitatea
de a gândi. Cel care a făcut pomul să aducă rod
bogat, l-a făcut pe om capabil să aducă roadele
preţioase ale neprihănirii. El l-a pus pe om în
grădina Sa, i-a purtat de grijă cu blândeţe şi
a aşteptat de la el roade. În pilda smochinului, Hristos
zice: „Iată că sunt trei ani, de când vin şi
caut rod". [...]

Cu
câtă nerăbdare urmărim un pom sau o plantă
preferată, aşteptând să ne răsplătească
pentru grija pe care i-am purtat-o, făcând boboci, flori
şi roade; şi cât de dezamăgiţi suntem când
găsim numai frunze! Cu cât mai multă nerăbdare,
interes şi blândeţe urmăreşte Tatăl
ceresc creşterea spirituală a celor pe care i-a creat după
chipul Său, şi pentru care a binevoit să îl dea
pe Fiul Său, pentru ca ei să fie ridicaţi, înnobilaţi
şi glorificaţi! - Mărturii, vol. 5, pag. 249-251

Marţi 07 aprilie 2009 - CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ESTE PLIN DE PUTERE

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: 2 SAM. 18- 19
Cuvântul
lui Dumnezeu trebuie să fie hrana noastră spirituală.
Hristos a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii" (Ioan
6,48). ... Lumea piere din lipsă de adevăr curat,
neamestecat. Cuvintele Sale sunt adevărul şi au o
semnificaţie mai profundă decât la prima vedere şi
o valoare ce depăşeşte aspectul lor nepretenţios.
Minţile învigorate de Duhul Sfânt vor discerne
valoarea acestor cuvinte. Când ochii noştri vor fi unşi
cu alifia sfântă, vom putea să descoperim pietrele
preţioase ale adevărului, chiar dacă ele sunt
îngropate în adâncime.

Adevărul
este delicat, curat, elevat. Când el modelează caracterul,
sufletul se dezvoltă sub influenţa lui divină.
Adevărul trebuie primit în inimă în fiecare zi.
În acest fel mâncăm cuvintele lui Hristos, despre
care El spune că sunt duh şi viaţă. Acceptarea
adevărului va transforma fiecare persoană, care îl
primeşte, într-un copil al lui Dumnezeu, un moştenitor
al cerului. Adevărul cultivat în inimă nu este o
literă rece şi moartă, ci o putere vie.

Adevărul
este sacru, divin. Este mai puternic decât orice altceva, în
formarea caracterului după asemănarea cu Hristos. În
el se află bucurii nespuse. Când este cultivat în
inimă, dragostea lui Hristos are întâietate faţă
de dragostea oricărui om. Acesta este creştinismul. Aceasta
este dragostea de Dumnezeu în suflet. În acest fel,
adevărul pur şi neamestecat umple citadela fiinţei.
Cuvintele „Vă voi da o inimă nouă şi voi
pune în voi un duh nou" se împlinesc. Viaţa
celui care trăieşte şi lucrează sub influenţa
dătătoare de viaţă a adevărului este
caracterizată de nobleţe. [...]

Mulţi
aşa-numiţi convertiţi nu vor rezista crizei
încercărilor şi ispitelor. ... Ei nu au o experienţă
spirituală profundă. Ei nu aplică adevărul în
inimă şi în conştiinţă. ... Ei duc
lipsă de o evlavie desăvârşită; şi din
cauza acestei lipse, ei ajung asemenea unor slăbănogi în
oastea Domnului, când ar putea fi uriaşi, dacă şi-ar
dori să fie cu adevărat convertiţi. [...] Trăim
în vremuri grele. Cu temere de Dumnezeu, vă spun că
este nevoie de o prezentare adevărată a Scripturilor,
pentru dezvoltarea morală corectă a caracterelor noastre.
Când mintea şi inima se află sub controlul Duhului
Sfânt, când eul este mort, adevărul poate să se
extindă şi să se dezvolte constant. Când
adevărul, aşa cum este el în Isus, ne modelează
caracterul, se va dovedi adevărat întru totul. Pe măsură
ce este contemplat de credincios, va străluci tot mai mult, în
frumuseţea lui de la început. Valoarea lui va creşte,
conferind ,viaţă şi vigoare minţii. ...
Aspiraţiile noastre vor creşte, făcându-ne în
stare să atingem standardul absolut al sfinţeniei. - Review
and Herald, 14 februarie, 1899

Miercuri 08 aprilie 2009 - ADEVĂRUL TREBUIE IMPRIMAT ÎN INIMĂ

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: 2 SAM. 20 - 21„Orice
cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut
pentru cei ce se încred în El." (Prov. 30,5)

Dumnezeu
dă fiecărui om ceva de făcut şi, împreună
cu trimiterea, le oferă solilor Săi o măsură de
putere proporţională cu credinţa lor. El îi
descoperă, în mod constant, inimii bogăţiile
harului Său. Lumina va străluci în raze limpezi
dinspre cei care primesc lumina din Cuvântul lui Dumnezeu.
[...]

Cei
care susţin adevărul nu numai cu argumente, ci prin viaţa
lor, se află de partea adevărului. Ei dovedesc, printr-o
viaţă schimbată, că poartă o solie solemnă
de avertizare, care este o mireasmă de la viaţă spre
viaţă sau de la moarte spre moarte. Când oamenii sunt
cu adevărat convertiţi, conflictul şi controversele
iau sfârşit. Adevărul simplu şi cercetător
va fi proclamat de buzele care au fost atinse cu cărbunele
aprins de pe altarul lui Dumnezeu. [...]

Vechiul
Testament este cel dintâi teren în care au fost semănate
seminţele evlaviei practice. Ele au fost reluate în
cuvintele lui Hristos şi ale ucenicilor Lui. Noi nu am înţeles
încă faptul că întregul sistem evreiesc
reprezintă o profeţie condensată a Evangheliei. Este
Evanghelia în simboluri. Prin stâlpul de nor, Hristos i-a
prezentat omului datoria pe care o are faţă de Dumnezeu şi
faţă de semenul lui. Cuvintele Sale, adresate
instrumentelor rânduite de El, atât în Vechiul
Testament, cât şi în Noul Testament, evidenţiază
clar virtuţile creştine. Prin toată învăţătura
Sa, El a răspândit preţioasele seminţe ale
adevărului. Toţi vor descoperi că ele sunt nişte
perle preţioase, foarte valoroase, dacă vor practica
adevărurile expuse.

Avem
adevărul. Să nu îl trăim practic? Egoismul este
cel mai mare rău care face fără efect predicarea
despre crucea lui Hristos. ... Aplicaţi adevărul în
mod practic. Prezentaţi-le membrilor familiei adevărul, cu
o convingere sfinţită şi fără ocolişuri,
înfăţişându-le standardul înalt pe
care îl aşează Dumnezeu înaintea poporului Său.
Adevărul trebuie să devină adevăr în mod
efectiv pentru toţi cei ce-l primesc. El trebuie să fie
întipărit în inimă. [...]

„Să-L
iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta,
cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot
cugetul tău." Aceasta este slujirea pe care o cere
Dumnezeu. Ceea ce este mai puţin de atât nu este o religie
curată şi neîntinată. Inima este citadela
fiinţei; şi, până când ea nu este cu totul
de partea Domnului, vrăjmaşul ne va învinge mereu
prin ispitele lui subtile.

Dacă
viaţa este supusă controlului adevărului, puterea
acestuia este nelimitată. Gândurile sunt aduse sub
stăpânirea lui Hristos. Din vistieria inimii sunt scoase
cuvinte potrivite şi adecvate. În mod special, vom fi
atenţi cu cuvintele pe care le rostim. - Review and Herald,
21 februarie 1899