Devotiune 2009

Devotiune 2009

Luni - 12 ianuarie 2009

Cuvintele lui Hristos transmiteau o forţă mobilizatoare - Ellen White

Citeşte Biblia : GENEZA 37 - 39

„Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!" (Ioan 1,29)

responsabilităţile cauzei lui Dumnezeu prin simplitatea credinţei, printr-o slujire curată şi umilă.

Marţi, 13 ianuarie 2009


Hristos recunoştea demnitatea de om


Citeşte Biblia : GENEZA 40 -42
„Dar
acum, în Hristos Isus, voi care odinioară eraţi depărtaţi aţi fost
apropiaţi prin sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră, care
din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea." (Efes. 2,13.14)
Hristos nu recunoştea deosebirile de naţionalitate, rang social sau
convingeri. Cărturarii şi fariseii îşi doreau să facă din darurile
cerului un câştig la nivel local şi naţional şi să excludă restul
familiei lui Dumnezeu. Dar Hristos a venit să dărâme zidurile de
despărţire. El a venit să arate că mila şi dragostea Sa sunt dăruite
nelimitat, la fel şi aerul, lumina sau ploaia care înviorează pământul.

Viaţa lui Hristos a pus bazele unei religii în care nu se ţine seama
de clasa socială, o religie prin care iudeii şi neamurile, cei liberi
şi cei robi sunt înfrăţiţi şi egali înaintea lui Dumnezeu. Niciun
considerent politic nu influenţa acţiunile Sale. El nu făcea deosebire
între vecini şi străini, prieteni şi duşmani. Ceea ce îi mişca inima
era sufletul însetat după apa vieţii.

Nu considera că vreo fiinţă omenească ar fi fost fără valoare, ci
căuta să ofere tuturor remediul vindecător. El prezenta oricui se afla
în preajmă o lecţie potrivită cu timpul şi contextul respectiv. Orice
desconsiderare sau insultă a oamenilor faţă de semenii lor, îl făcea şi
mai conştient de nevoia lor după mila Sa divino-umană. El căuta să
inspire speranţă celor mai duri şi mai nepromiţători dintre oameni,
prezentându-le asigurarea că pot deveni fără vină şi neprihăniţi şi că
pot obţine caracterul prin care să ajungă să se comporte ca nişte copii
ai lui Dumnezeu.

Adesea, Isus Se întâlnea cu cei care căzuseră sub stăpânirea lui
Satana şi care nu aveau putere să scape din cursele lui. Isus le vorbea
acestor persoane descurajate, bolnave, ispitite şi căzute, cu
compasiune şi sensibilitate, rostind cuvintele de care aveau nevoie şi
pe care le puteau înţelege. De asemenea, îi întâlnea pe cei care se
luptau direct cu duşmanul sufletelor. Pe aceştia îi încuraja să fie
perseverenţi, asigurându-i că vor obţine biruinţa, fiindcă îngeri de la
Dumnezeu erau de partea lor şi le ofereau victoria.

La masa vameşilor, El Se aşeza ca oaspete onorat, arătând, prin
simpatie şi amabilitate, că le recunoaşte demnitatea personală; iar
oamenii tânjeau să devină vrednici de încrederea Sa. Cuvintele Sale
ajungeau la inimile lor însoţite de binecuvântare şi de putere
dătătoare de viaţă. Noi impulsuri erau trezite şi aceşti proscrişi ai
societăţii dobândeau perspectiva unei noi vieţi.

Deşi era iudeu, Isus Se amesteca nestingherit printre samariteni.
... Şi, în timp ce le atrăgea inima spre El prin relaţii de prietenie,
harul Său divin le dăruia mântuirea pe care iudeii o respingeau. - Divina vindecare, pag. 25,26

Miercuri, 14 ianuarie 2009


Hristos a recunoscut drepturile fiecărui om

Citeşte Biblia: Geneza 43 -45
„În orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El" (Fapte 10,35)
Domnul Isus ne cere să recunoaştem drepturile fiecărui om. Trebuie să
se ţină seama de drepturile sociale ale oamenilor şi de drepturile lor
în calitate de creştini. Toţi trebuie trataţi cu tact şi cu îngăduinţă,
ca nişte fii şi fiice ale lui Dumnezeu.

Creştinismul îl va transforma pe un bărbat să fie un gentleman.
Hristos S-a purtat frumos chiar şi cu persecutorii Lui, iar adevăraţii
Lui urmaşi vor manifesta acelaşi spirit. Priviţi la Pavel când a fost
adus înaintea conducătorilor. Discursul pe care l-a ţinut înaintea lui
Agripa este o ilustrare a adevăratei curtoazii şi, în aceeaşi măsură, a
elocvenţei. Evanghelia nu încurajează politeţea formală, larg
răspândită în lume, ci curtoazia care izvorăşte dintr-o reală
amabilitate sufletească.

Atenţia deosebit de scrupuloasă faţă de manifestarea exterioară a
bunelor maniere nu este suficientă pentru a evita orice urmă de
irascibilitate sau de judecată aspră şi cuvintele necuviincioase.
Tactul adevărat nu va fi manifestat niciodată, atâta vreme cât eul este
considerat obiectivul suprem. Dragostea trebuie să locuiască în inimă.
Motivaţiile faptelor creştinului care nu se opreşte la jumătatea
drumului provin din dragostea profundă faţă de Stăpânul lui. Prin
rădăcinile iubirii lui faţă de Hristos curge interesul altruist faţă de
fraţii lui. Dragostea îi conferă celui ce o deţine farmec,
bună-cuviinţă şi un comportament plăcut. Ea îi luminează expresia feţei
şi îi supune tonul vocii; ea îi rafinează şi îi înnobilează întreaga
fiinţă. - Slujitorii Evangheliei, pag. 123

Unii dintre oamenii cu care veniţi în contact sunt duri şi
nepoliticoşi, dar voi nu ar trebui să fiţi mai puţin politicoşi din
această pricină. Cel care vrea să-şi păstreze respectul de sine trebuie
să fie atent să nu rănească în mod inutil respectul de sine al
celorlalţi. Această regulă ar trebui să primească o deosebită atenţie
în ceea ce-i priveşte pe cei mai insensibili şi pe cei mai nepricepuţi.
Noi nu ştim ce intenţie are Dumnezeu cu aceşti oameni aparent
nepromiţători. În trecut, El a acceptat persoane la fel de puţin
promiţătoare sau plăcute, chemându-le să împlinească o mare lucrare
pentru El. Duhul Său, acţionând asupra inimii, stimulează orice
aptitudine făcând-o să lucreze cu putere. Domnul a văzut în aceste
pietre aspre şi necioplite un material valoros, care va trece testul
furtunii, al căldurii şi al presiunii. - Idem, pag. 122

Fiţi politicoşi cu cei cu care intraţi în contact; în acest fel,
sunteţi politicoşi faţă de Dumnezeu. Daţi-I slavă pentru bunătatea Sa.
În acest fel, sunteţi martori ai Lui şi vă pregătiţi pentru societatea
îngerilor. În această lume, învăţaţi cum să vă purtaţi în familia lui
Hristos din cer. - Manuscript 31,1903

Joi,15 ianuarie 2009


Hristos nu a fost părtinitor


Citeşte Biblia: GENEZA 46 -47
„Atunci, Petru a început să vorbească, şi a zis: 'În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor'." (Fapte 10,34)

Religia lui Hristos îl ridică pe cel ce o primeşte la un nivel mai
înalt al gândirii şi al comportamentului, în timp ce arată că întregul
neam omenesc reprezintă în mod egal obiectul dragostei lui Dumnezeu,
fiind răscumpărat prin jertfa Duhului Său. La picioarele lui Isus se
întâlnesc cei bogaţi şi cei săraci, cei învăţaţi şa cei neştiutori,
fără nicio aluzie la clasa socială sau la întâietatea lumească. Toate
deosebirile pământeşti sunt uitate, în timp ce privim spre Cel ce a
fost străpuns pentru păcatele noastre. Tăgăduirea de sine,
condescendenţa, mândria compasiunea infinită a Celui care era mult
preamărit în ceruri, fac de ruşine mândria, aroganţa omenească şi
diferenţele de clasă socială. Religia curată şi neîntinată îşi
manifestă principiile cereşti prin unirea tuturor celor sfinţiţi prin
adevăr. Toţi sunt suflete cumpărate prin sânge, deopotrivă dependenţi
de Cel care i-a răscumpărat pentru Dumnezeu.

Domnul le-a împrumutat oamenilor talanţi pe care aceştia să-i
valorifice. Cei care au primit de la El bani trebuie să aducă
Stăpânului lor acest talant de mijloace materiale. Bărbaţii şi femeile
cu influenţă trebuie să întrebuinţeze ceea ce le-a dat Dumnezeu. Cei pe
care i-a înzestrat cu înţelepciune trebuie să aducă acest dar la crucea
lui Hristos, pentru a fi folosit spre slava Sa.

Şi cei săraci au un talant, poate într-o măsură mai mare decât cei
menţionaţi deja. Poate fi simplitatea caracterului, umilinţa, cinstea
încercată, încrederea în Dumnezeu. Prin trudă şi răbdare, prin
dependenţa lor totală de Dumnezeu, ei le îndreaptă atenţia prietenilor
lor spre Isus, Răscumpărătorul lor. Ei au inima plină de simpatie faţă
de cei săraci, un cămin pentru cei nevoiaşi şi oprimaţi, iar mărturia
lor este limpede şi hotărâtă, arătând cine este Isus pentru ei. Ei
caută slava, cinstea şi nemurirea şi răsplata lor va fi viaţa veşnică.

În frăţietatea omenească, este nevoie de tot felul de talanţi pentru
a obţine un colectiv desăvârşit; iar biserica lui Hristos este
alcătuită din bărbaţi şi femei cu talanţi diverşi şi care fac parte din
clase sociale diferite. Dumnezeu nu a intenţionat niciodată ca mândria
oamenilor să distrugă ceea ce în înţelepciunea Sa a poruncit -
combinarea tuturor tipurilor de gândire, a tuturor tipurilor de talanţi
care alcătuiesc un colectiv desăvârşit. Nu ar trebui să fie
desconsiderat niciun aspect al marii lucrări a lui Dumnezeu, chiar dacă
oamenii aparţin unor clase sociale diferite. Toţi pot contribui într-o
anumită măsură la răspândirea luminii... Noi suntem dependenţi unii de
alţii în marele tablou al omenirii şi, dacă nu manifestăm compasiune
reciprocă, avem de pierdut. - Slujitorii Evangheliei, pag. 330,331

Vineri, 16 ianuarie 2009 -Hristos - exemplul politeţii adevărate


Citeşte Biblia : GENEZA 48 - 50„Toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi [curtenitori - KJV]." (1 Petru 3,8)
Cei care lucrează pentru Hristos trebuie să fie cinstiţi şi demni de
încredere, tari ca stânca, atunci când vine vorba de principii şi, în
acelaşi timp, amabili şi curtenitori. Curtoazia este unul dintre
darurile date de Duhul Sfânt. Să lucrezi cu mintea omenească este cea
mai mare lucrare ce i-a fost vreodată încredinţată omului; iar cel care
vrea să găsească calea spre inima omului trebuie să ţină seama de
îndemnul: Fiţi „miloşi, curtenitori". Dragostea va obţine ceea ce
argumentul nu va reuşi. Însă o clipă de irascibilitate, un singur
răspuns morocănos, lipsa politeţii şi a curtoaziei creştineşti într-un
lucru mărunt pot avea ca rezultat pierderea prietenilor şi a
influenţei.

Lucrătorul creştin trebuie să se străduiască să fie ceea ce a fost
Hristos pe acest pământ. El este Exemplul nostru nu numai prin curăţia
Sa desăvârşită, ci şi prin răbdarea şi bunătatea Sa şi prin caracterul
Său plăcut. Viaţa Sa este o întruchipare a curtoaziei adevărate. El
avea tot timpul o privire amabilă şi un cuvânt de încurajare pentru cei
nevoiaşi şi pentru cei asupriţi. Prezenţa Sa aducea în cămin o
atmosferă mai curată. Viaţa Sa acţiona asemenea aluatului în mijlocul
elementelor societăţii. Curat şi neîntinat, El umbla printre cei
nechibzuiţi, nepoliticoşi şi neciopliţi; printre vameşi necinstiţi,
printre samariteni păcătoşi, printre soldaţi păgâni, printre ţărani
grosolani şi printre oameni de toate felurile. El avea cuvinte de
compasiune pentru toţi. Când vedea oameni obosiţi, care trebuiau să
poarte poveri grele, le purta împreună cu ei şi le repeta lecţiile pe
care le învăţase din natură, despre dragostea, bunătatea şi îndurarea
lui Dumnezeu. El căuta să le inspire speranţă celor mai aspri şi mai
nepromiţători oameni, înfăţişându-le asigurarea că pot obţine
caracterul necesar pentru a se comporta ce nişte copii ai lui Dumnezeu.

Religia lui Isus îmblânzeşte aspectele dure şi aspre ale
temperamentului şi domoleşte tot ceea ce e necizelat şi tăios în
maniere. Cuvintele devin blânde, iar conduita impecabilă. Să învăţăm de
la Isus cum să combinăm sentimentul înalt al purităţii şi integrităţii
cu cel mai optimist caracter. Creştinul amabil şi politicos este cel
mai puternic argument posibil în favoarea creştinismului.

Cuvintele amabile sunt pentru suflet ca rouă şi ca ploaia blândă.
Scriptura spune despre Hristos că harul a fost turnat pe buzele Lui,
„ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare". Iar
Domnul ne îndeamnă: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har", „ca să
dea har celor ce-l aud". - Slujitorii Evangheliei, pag. 121,122

Sâmbătă, 17 ianuarie 2009 - Hristos - un exemplu în relaţiile dintre oameni


Citeşte Biblia: EXOD 1 - 4
„Pe când şedea Isus
la masă în casa lui Levi, mulţi vameşi şi păcătoşi au şezut şi ei la
masă cu El şi cu ucenicii Lui; căci erau mulţi care mergeau de obicei
după El." (Marcu 2,15)
Toţi cei care mărturisesc a fi copii ai lui Dumnezeu trebuie să nu uite
că, fiind misionari, vor întâlni tot felul de oameni: politicoşi şi
neciopliţi, umili şi mândri, religioşi şi sceptici, educaţi şi
ignoranţi, bogaţi şi săraci. Aceste mentalităţi diferite nu pot fi
abordate la fel; însă toţi au nevoie de amabilitate şi de compasiune.
Prin relaţia cu ei, mintea noastră ar trebui să devină mai cizelată şi
mai pricepută. Suntem dependenţi unii de alţii, strâns legaţi unii de
alţii cu legăturile frăţietăţii umane. [...]

Prin relaţiile de prietenie, creştinismul vine în contact cu lumea.
Fiecare bărbat şi fiecare femeie care a primit iluminarea divină
trebuie să răspândească lumină pe cărarea întunecată a celor ce nu
cunosc o cale mai bună. Capacitatea de a lega prietenii, sfinţită prin
Duhul lui Hristos, trebuie dezvoltată prin aducerea sufletelor la
Mântuitorul. Hristos nu trebuie ascuns în inimă ca o comoară râvnită,
sfântă şi iubită, de care să se bucure numai cel ce o deţine. El
trebuie să fie în noi asemenea unui izvor de apă, care să ţâşnească în
viaţa veşnică, înviorându-i pe toţi cei ce vin în contact cu noi. - Divina vindecare, pag. 495,496

Hristos nu a refuzat să se amestece cu ceilalţi prin relaţii de
prietenie. Când era invitat la un ospăţ de un fariseu sau de un vameş,
El accepta invitaţia. În astfel de ocazii, fiecare cuvânt rostit de El
era asemenea unei miresme de la viaţă spre viaţă pentru cei ce-L
ascultau; căci El transforma cina într-o ocazie de prezentare a multor
lecţii preţioase, adaptate nevoilor lor. Astfel, Hristos îi învăţa pe
ucenici cum să se comporte când se aflau în compania atât a celor
nereligioşi, cât şi a celor religioşi. Prin propriul Său exemplu, îi
învăţa că, [în] orice întrunire publică, conversaţia lor nu trebuia să
aibă acelaşi caracter cu cea obişnuită în astfel de ocazii. [...]

Dacă Hristos rămâne în suflet, din vistieria inimii vor ieşi cuvinte
curate şi înălţătoare; dacă Hristos nu rămâne acolo, se va găsi
satisfacţie în frivolitate, în glume şi batjocură, care sunt un
impediment pentru dezvoltarea spirituală şi o cauză a întristării
îngerilor lui Dumnezeu. Limba este un mădular neînfrânat, dar nu ar
trebui să fie aşa. Ea ar trebui convertită, căci talantul vorbirii este
un talant foarte preţios. Hristos este mereu gata să ne ofere din
bogăţiile Sale şi ar trebui să strângem pietrele preţioase pe care le
primim de la El, pentru ca, atunci când vorbim, ele să fie pe buzele
noastre. - Mărturii, voi. 6, pag. 173,174

Duminică, 18 ianuarie 2009 -Toţi să manifeste spiritul şi puterea lui Hristos


Citeşte Biblia : EXOD 5 - 8„Aprozii au răspuns: 'Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta'." (Ioan 7,46)
În timp ce Isus ţinea cuvântarea de pe Muntele Fericirilor, ucenicii
s-au strâns în jurul Lui, iar mulţimea, plină de o mare curiozitate,
încerca să stea cât mai aproape de El cu putinţă. Se aşteptau la ceva
ieşit din comun. Faţa dornică şi atitudinea primitoare a ascultătorilor
dădeau dovadă că erau profund interesaţi. Atenţia tuturor părea
îndreptată asupra vorbitorului. Ochii Lui străluceau de o dragoste
negrăită, iar expresia cerească a feţei Lui dădea sens fiecărui cuvânt
rostit. În mulţimea care asculta se aflau îngeri cereşti. Tot acolo se
afla şi vrăjmaşul sufletelor, însoţit de îngerii răi, gata să
zădărnicească, atât cât era posibil, influenţa învăţătorului ceresc.

Adevărurile rostite acolo au străbătut veacurile şi au fost o lumină
în mijlocul întunericului general al erorii. Mulţi au găsit în ele
lucrurile după care sufletul lor tânjea cel mai mult - o temelie sigură
a credinţei şi a vieţuirii. Însă, în aceste cuvinte rostite de cel mai
mare învăţător pe care L-a cunoscut lumea, nu se pune în evidenţă
elocvenţa omenească. Limbajul este clar, iar gândurile şi sentimentele
exprimate sunt caracterizate de cea mai mare simplitate. Cei săraci,
cei neînvăţaţi şi oamenii cei mai simpli pot să le înţeleagă. Domnul
cerului S-a adresat cu îndurare şi cu bunătate sufletelor pe care
venise să le mântuiască. El îi învăţa ca unul care avea putere, rostind
cuvintele vieţii veşnice.

Toţi ar trebui să imite Modelul cât mai exact cu putinţă. Deşi nu
pot deţine cunoştinţa puterii pe care o avea Isus, ei pot intra în
legătură cu Sursa puterii, în aşa fel încât Isus să locuiască în ei şi
ei în El, iar duhul Său şi puterea Sa să fie descoperite în ei.

Să „umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină". Spiritul
lumesc şi egoismul ne despart de Dumnezeu. Soliile din cer sunt de aşa
manieră, încât stârnesc opoziţia. Martorii credincioşi ai lui Hristos
şi ai adevărului vor mustra păcatul. Cuvintele lor vor fi ca un ciocan
care sfărâmă inima împietrită, ca un foc ce arde zgura. Există o
permanentă nevoie după serioase şi hotărâte solii de avertizare.
Dumnezeu îşi doreşte oameni care să fie credincioşi datoriei. La
momentul potrivit, El îi trimite pe solii Lui credincioşi să
împlinească o lucrare similară cu cea a lui Ilie. - Mărturii, vol. 5, pag. 253,254

Oameni cu cea mai înaltă educaţie în arte şi în ştiinţe au luat lecţii
de la creştini umili, pe care lumea îi considera a fi neînvăţaţi. Însă
aceşti ucenici neînsemnaţi dobândiseră o educaţie în cea mai importantă
şcoală din câte există. Ei au stat la picioarele Celui care vorbea ca
nimeni altcineva. - Hristos, Lumina lumii, pag. 251

Luni, 19 ianuarie 2009 -Crucea - descoperirea dragostei lui Dumnezeu


Citeşte Biblia: EXOD 9 - 11
„Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu." (Rom. 8,34)
Descoperirea dragostei lui Dumnezeu are în centru crucea. Semnificaţia
ei deplină nu poate fi exprimată de nicio limbă, nu poate fi descrisă
de nicio pană şi nu poate fi înţeleasă de nicio minte omenească.
Privind la crucea de pe Calvar, putem să spunem un singur lucru:
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui
Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa
veşnică" (Ioan 3,16). Hristos răstignit pentru păcatele noastre,
Hristos înviat din morţi, Hristos înălţat la cer, aceasta este ştiinţa
mântuirii, pe care trebuie să o învăţăm şi despre care trebuie să-i
învăţăm pe alţii. [...]

„Hristos a murit! Ba mai mult. El a şi înviat, stă la dreapta lui
Dumnezeu". (Romani 8,34) „De aceea şi poate să mântuiască în chip
desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte
pururea ca să mijlocească pentru ei." (Evrei 7,25)

Primindu-L pe Hristos, primim toate binecuvântările. Prin acest dar,
izvorul nesecat al bunătăţii lui Iehova ajunge la noi zi de zi. Fiecare
floare, cu nuanţele ei delicate şi cu parfumul ei, ne este oferită spre
a ne bucura prin acelaşi unic Dar. Soarele şi luna au fost create de
El. Toate stelele care înfrumuseţează cerul sunt făcute de El. Fiecare
picătură de apă care cade
sau fiecare rază de lumină trimisă spre lumea noastră nerecunoscătoare
mărturiseşte despre dragostea lui Dumnezeu în Hristos. Totul ne este
oferit prin acest Dar de nedescris, singurul Fiu al lui Dumnezeu. El a
fost ţintuit pe cruce, pentru ca toate aceste bogăţii să se reverse
peste lucrarea creaţiunii lui Dumnezeu.

„Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem..." (1 Ioan 3,1)

Cunoaşterea lui Dumnezeu, aşa cum ne este descoperită în Hristos,
este cunoaşterea pe care toţi cei mântuiţi trebuie să o obţină. Este
cunoaşterea care produce transformarea caracterului. Aceasta, odată
primită, va reface sufletul după chipul lui Dumnezeu, va oferi întregii
fiinţe o putere spirituală de origine divină. [...]

Despre viaţa Sa, Mântuitorul a spus: „Eu am păzit poruncile Tatălui
Meu" (Ioan 15,10). „Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac
ce-I este plăcut" (Ioan 8,29). Dumnezeu vrea ca urmaşii Săi să fie la
fel cum era Isus în natura omenească. În puterea Sa, noi trebuie să trăim viaţa de curăţie şi nobleţe pe care a trăit-o Hristos. - Divina vindecare, pag. 423-426

Marţi, 20 ianuarie 2009 -Slava lui Hristos străluceşte asupra tâlharului

Citeşte Biblia: Exod 12 - 13
„Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în împărăţia Ta!" (Luca 23,42)
Isus, în agonia Sa
pe cruce, a primit o rază de mângâiere. Era rugăciunea unui tâlhar
pocăit. La început, ambii bărbaţi crucificaţi alături de Isus au rostit
blesteme faţă de El; iar unul dintre ei a devenit şi mai disperat şi
mai sfidător din cauza suferinţei.
Dar nu la fel s-a întâmplat cu tovarăşul lui. Acest om nu era un
criminal înrăit; el ajunsese pe căi greşite datorită anturajului rău,
dar era mai puţin vinovat decât mulţi dintre cei ce stăteau în
apropierea crucii, ca să-L insulte pe Mântuitorul. El îl văzuse şi îl
auzise pe Isus şi fusese convins de învăţătura Sa, dar preoţii şi
conducătorii îl îndepărtaseră de El. În încercarea de a-şi înăbuşi
convingerile, se afundase tot mai mult în păcat, până când a fost
arestat, judecat pe motiv de crimă şi condamnat la moarte pe cruce.
În sala de judecată şi pe drumul spre Calvar, el fusese în compania lui
Isus. Îl auzise pe Pilat spunând: „Nu găsesc nicio vină în El". (Ioan
19,4) El observase purtarea Lui dumnezeiască, iertarea şi mila Lui faţă
de cei ce-L chinuiau. De pe cruce, vede o mare mulţime de oameni
religioşi scoţând limba în batjocură la Domnul Isus şi ridiculizându-L.
El îi vede dând din cap dezaprobator. Îl aude pe tovarăşul lui rostind
cuvinte de ocară, în vinovăţia lui: „Mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi
mântuieşte-ne şi pe noi!"
Printre trecători, îi aude pe mulţi luându-I apărarea lui Isus. Îi aude
cum repetă cuvintele Sale şi cum vorbesc despre minunile Sale. Ajunge
din nou la convingerea că acesta este Hristosul. ... Şi acum, raportul
vieţii lui, mânjit în întregime de păcat, este pe punctul de a se
încheia. „Pentru noi este drept", zise el cu un geamăt, „căci primim
răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre, dar omul acesta n-a
făcut nici un rău". [...]
Acum îi răsar în minte gânduri neobişnuite, blânde. Îşi aminteşte tot
ce a auzit despre Isus, cum i-a vindecat pe bolnavi şi cum a iertat
păcatele... Duhul Sfânt îi luminează mintea şi, treptat, şirul
dovezilor este refăcut. În Isus, lovit, batjocorit şi atârnând pe
cruce, el îl vede pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. În
glasul lui se amestecă speranţa cu durerea sufletească, în vreme ce
sufletul neputincios şi muribund se aruncă la picioarele Mântuitorului
ce Se află pe moarte. „Doamne, adu-ţi aminte de mine, când vei veni în
Împărăţia Ta!" strigă el. Răspunsul a venit imediat. Ce ton dulce şi
melodios, plin de dragoste şi de compasiune, şi ce cuvinte puternice:
„Adevărat îţi spun astăzi că vei fi cu Mine în rai"!... Cât de mulţumit
era Mântuitorul de cuvintele de credinţă şi de dragoste, rostite de
tâlharul muribund! - Hristos, Lumina lumii, pag. 749,750

Miercuri, 21 ianuarie 2009 -Hristos este totul şi în toţi

Citeşte Biblia: Exod 14 - 15
„În El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor." (Ioan 1,4)
Etica inspirată de Evanghelie nu acceptă niciun alt standard, în afara
desăvârşirii gândului lui Dumnezeu, a voinţei lui Dumnezeu. Dumnezeu le
cere făpturilor create de El să se conformeze voinţei Sale.
Imperfecţiunea caracterului este păcat, iar păcatul este fărădelege.
Toate trăsăturile de caracter desăvârşite se găsesc în Dumnezeu într-un
tot unitar, perfect şi armonios. Toţi cei ce îl primesc pe Hristos ca
Mântuitor personal au privilegiul de a deţine aceste trăsături. Aceasta
este filozofia sfinţirii.

Cât de măreţe sunt posibilităţile care stau la dispoziţia neamului
căzut! Prin Fiul Său, Dumnezeu i-a dezvăluit omului înălţimea la care
poate ajunge. Prin meritele lui Hristos, omul este ridicat din starea
lui decăzută, este curăţit şi făcut mai preţios decât aurul din Ofir.
El are posibilitatea de a ajunge un tovarăş al îngerilor din slavă şi
de a reflecta chipul lui Isus Hristos, strălucind chiar în splendoarea
tronului veşnic. El are privilegiul de a avea credinţa că, prin puterea
lui Hristos, va fi făcut nemuritor. Cu toate acestea, cât de puţin îşi
dă seama de înălţimile pe care ar putea ajunge, dacă I-ar permite lui
Dumnezeu să îi călăuzească fiecare pas!

Dumnezeu le permite tuturor oamenilor să-şi manifeste
individualitatea. El nu doreşte ca vreunul dintre ei să îşi supună
mintea unui alt semen muritor. Cei care doresc să fie transformaţi din
punctul de vedere al mentalităţii şi al caracterului nu trebuie să
privească la oameni, ci la Modelul divin. Dumnezeu ne invită: „Să aveţi
în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus". Oamenii vor primi
gândul lui Hristos prin convertire şi transformare. Fiecare trebuie să
vină înaintea lui Hristos cu credinţa lui personală, cu o experienţă
personală, având cunoştinţa că Hristos locuieşte în el, nădejdea
slavei. Dacă ar fi să ne luăm drept model un om - fie el chiar un om pe
care îl considerăm aproape desăvârşit în caracter - acest lucru ar
însemna să ne punem încrederea într-o fiinţă umană nedesăvârşită. ...
Îl avem ca Model pe Cel care este totul şi în toţi, Cel care Se
deosebeşte din zeci de mii, Cel a cărui măreţie întrece orice
închipuire. Cu îndurare, El Şi-a adaptat viaţa pentru a putea fi
imitată de toţi oamenii. În Hristos s-au întâlnit bogăţia şi sărăcia,
măreţia şi umilinţa, puterea nelimitată şi smerenia ce vor fi
reflectate de orice suflet care îl va primi pe El. În El, prin
facultăţile şi capacităţile minţii omeneşti, a fost descoperită
înţelepciunea celui mai mare Învăţător din toate timpurile. Dumnezeu
vrea să fim înaintea lumii martori vii a ceea ce pot deveni bărbaţii şi
femeile, prin harul lui Hristos. - Signs of the Times, 3 septembrie 1902

Joi 22 ianuarie 2009Hristos este adevărul

Citeşte Biblia pentru azi: Exod 16 - 17
„Isus i-a zis: 'Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine'. " (Ioan 14,6)
Hristos este adevărul. Cuvintele Sale sunt adevărate şi au o
semnificaţie mai profundă decât am crede la prima vedere. Toate
învăţăturile lui Hristos au o valoare ce depăşeşte aspectul lor modest.
Mintea inspirată de Duhul Sfânt va discerne valoarea lor. Ea va
discerne pietrele preţioase ale adevărului, deşi poate că sunt comori
îngropate.

Teoriile şi speculaţiile oamenilor nu vor duce niciodată la o
cunoaştere a Cuvântului lui Dumnezeu. Cei care presupun că ştiu
filozofie, consideră că explicaţiile lor sunt necesare pentru
dezvăluirea comorilor cunoaşterii şi pentru prevenirea intrării
ereziilor în biserică. Însă tocmai aceste explicaţii au adus teoriile
false şi ereziile. Oamenii au depus eforturi disperate pentru a explica
versetele pe care le considerau a fi complicate; dar prea adesea,
eforturile lor au întunecat ceea ce încercau să clarifice.

Preoţii şi fariseii credeau că fac lucruri grozave în calitate de
învăţători, prin faptul că ofereau Cuvântului lui Dumnezeu propria lor
interpretare; dar Hristos a zis despre ei: „Nu pricepeţi nici
Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu" (Marcu 12,24). El îi acuza
pentru faptul că dădeau nişte „învăţături care nu sunt decât nişte
porunci omeneşti" (Marcu 7,7). Deşi erau învăţători ai Cuvintelor lui
Dumnezeu, deşi se presupunea că ei cunosc Cuvântul Său, ei nu erau
împlinitori ai acestui Cuvânt. Satana îi orbise, ca să nu înţeleagă
adevărata lui semnificaţie.

Mulţi oameni din zilele noastre se ocupă cu acest lucru. Multe
biserici se fac vinovate de acest păcat. Există pericolul, marele
pericol ca aşa-zişii înţelepţi contemporani să repete experienţa
învăţătorilor iudei. Ei interpretează greşit cuvintele divine şi
sufletele ajung să fie nedumerite şi învăluite în întuneric din cauza
concepţiei lor greşite despre adevărul divin.

Scriptura nu ar trebui citită la lumina slabă a tradiţiei sau a
speculaţiei omeneşti. Fie că încercăm să oferim lumină soarelui cu o
făclie, fie că explicăm Scriptura cu ajutorul tradiţiei sau al
imaginaţiei omeneşti, este totuna. Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu nu
are nevoie de licărirea firavă a pământului pentru a pune în lumină
măreţia lui. El însuşi este lumină - slava lui Dumnezeu descoperită, şi
- pe lângă el - orice altă lumină este slabă. - Parabolele Domnului Hristos, pag. 110,111

Cu toţii avem nevoie de adevăr, adevărul care lucrează prin dragoste şi care curăţă sufletul. - The Upward Look, pag. 293

Vineri 23 ianuarie 2009 - Hristos este modelul nostru desăvârşit


Citeşte Biblia: Exod 18 - 20„ Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor." (Luca 2,52)
Omul a decăzut. Chipul lui Dumnezeu din el s-a deformat. Prin
neascultare, el este corupt în înclinaţii şi slăbit în putere, iar
soarta lui nu pare a fi alta decât necazul şi mânia. Însă Dumnezeu,
prin Hristos, a conceput o cale de scăpare şi le spune tuturor: „Voi
fiţi dar desăvârşiţi". Scopul Său este acela ca omul să stea înaintea
Sa drept şi nobil, iar El nu va cunoaşte înfrângerea. El L-a trimis pe
Fiul Său în această lume ca să poarte pedeapsa păcatului şi ca să-i
arate omului cum să ducă o viaţă fără păcat.

Hristos este idealul nostru. El ne-a lăsat un exemplu desăvârşit din
copilărie şi până la maturitate. El a venit pe acest pământ şi a trecut
prin diferitele stadii ale experienţei umane. Păcatul nu şi-a găsit loc
în viaţa Lui. De la începutul vieţii lui pe pământ şi până la sfârşit,
Şi-a păstrat neîntinată credincioşia faţă de Dumnezeu. Cuvântul spune
despre El: „Pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune şi
harul lui Dumnezeu era peste El". El „creştea în înţelepciune, în
statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea
oamenilor".

Mântuitorul nu a trăit pentru satisfacţia personală. ... În această
lume nu avea casă, ci depindea de bunăvoinţa prietenilor care aveau
grijă de El, însă prezenţa Sa era raiul pe pământ. Zi după zi,
întâmpina încercări şi ispite, însă nu ceda şi nu Se descuraja. Era
mereu răbdător şi voios, iar cei suferinzi Îl primeau ca pe un sol al
vieţii, al păcii şi al sănătăţii. În viaţa Lui nu se găsea nimic din
ceea ce nu era pur şi nobil. [...]

Făgăduinţa lui Dumnezeu este aceasta: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt
sfânt". Sfinţenia reprezintă reflectarea slavei lui Dumnezeu. Dar
pentru a reflecta aceasta slavă, trebuie să cooperăm cu Dumnezeu.
Mintea şi inima trebuie golite de tot ceea ce duce la rău. Cuvântul lui
Dumnezeu trebuie citit şi studiat cu dorinţa sinceră de a obţine din el
putere spirituală. Cuvântul este Pâinea din cer. Cei care îl primesc şi
care şi-l însuşesc cresc în puterea lui Dumnezeu. Sfinţirea noastră
este obiectivul lui Dumnezeu în tot ceea ce face El pentru noi. El ne-a
ales din veşnicie ca să fim sfinţi. Hristos declară: „Voia lui Dumnezeu
este sfinţirea voastră". Vreţi şi voi ca dorinţele şi înclinaţiile
voastre să fie aduse la supunere faţă de voinţa divină? [...]

Trăind viaţa Mântuitorului, biruind orice dorinţă egoistă,
împlinindu-ne cu curaj şi cu bucurie datoria faţă de Dumnezeu şi faţă
de cei din jur - iată ceea ce ne face mai mult decât biruitori. Acestea
ne pregătesc să stăm înaintea marelui tron alb, fără pată şi fără
zbârcitură, cu hainele caracterului spălate şi albite în sângele
Mielului. - Signs of the Times, 30 martie 1904

Sâmbătă 24 ianuarie 2009 - Hristos este ,,Domn al păcii"

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: Exod 21 - 23 „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!" (Mat. 5,9)
Hristos este „Domn al păcii" (Is. 9,6) şi misiunea Sa este aceea de a
readuce pe pământ şi în ceruri pacea pe care păcatul a distrus-o.
„Fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu
Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos." (Rom 5,1) Toţi cei care
acceptă să renunţe la păcat şi să-şi deschidă inima faţă de dragostea
Lui devin părtaşi ai acestei păci cereşti.

Nu există niciun alt temei al păcii în afară de acesta. Harul lui
Hristos, primit în inimă, supune vrăjmăşia, potoleşte frământările şi
umple sufletul cu dragoste. Cel care s-a împăcat cu Dumnezeu şi cu
semenii lui nu poate fi determinat să se simtă nefericit. În inima lui
nu va exista invidie; bănuielile rele nu îşi găsesc locul; ura nu poate
exista. Inima care este în armonie cu Dumnezeu gustă pacea cerului şi
va răspândi influenţa ei binecuvântată pretutindeni. Spiritul
împăciuitor se va coborâ - asemenea picăturilor de rouă - asupra
inimilor obosite şi tulburate de frământările lumeşti.

Urmaşii lui Hristos sunt trimişi în lume cu mesajul păcii. Oameni
împăciuitori sunt toţi aceia care manifestă dragostea lui Hristos prin
influenţa exercitată în mod liniştit şi involuntar; toţi aceia care îi
determină pe alţii, prin cuvânt sau prin faptă, să renunţe la păcat şi
să îşi predea inima lui Dumnezeu.

„Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui
Dumnezeu!" Spiritul împăciuitor este dovada legăturii lor cu cerul.
Mireasma plăcută a lui Hristos îi înconjoară. Parfumul vieţii lor şi
caracterul lor plăcut descoperă lumii faptul că sunt copii ai lui
Dumnezeu. Oamenii recunosc astfel că ei au umblat cu Isus. [...]

„Rămăşiţa lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare ca o rouă care
vine de la Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă." (Mica 5,7) - Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 27, 28

Când a prezis naşterea lui Mesia, Isaia I-a atribuit titlul de „Domn al
păcii". Când i-au anunţat pe păstori că Hristos S-a născut, îngerii au
cântat deasupra câmpiilor Betleemului: „Slavă lui Dumnezeu în locurile
prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui."

Între aceste declaraţii profetice şi cuvintele lui Hristos („Să nu
credeţi că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea,
ci sabia.") pare să existe o contradicţie. Dar, dacă sunt înţelese
corect, ele sunt în perfectă armonie. Evanghelia este un mesaj al
păcii. Creştinismul este un sistem care, în clipa în care este primit
şi însuşit, aduce pace, armonie şi fericire pe tot pământul. Religia
lui Hristos îi va uni pe toţi cei ce acceptă învăţăturile ei într-o
strânsă frăţietate. Misiunea lui Isus a fost aceea de a-i reconcilia pe
oameni cu Dumnezeu şi, în acest fel, de a-i reconcilia pe unii cu
alţii. - Tragedia veacurilor, pag. 46,47

Duminică 25 ianuarie 2009 - Personalitatea lui Dumnezeu descoperită în HristosCiteşte Biblia : Exod 24 - 27„Eu şi Tatăl una suntem." (Ioan 10,30)
Dumnezeu S-a descoperit în Fiul Său ca Fiinţă personală. Isus,
strălucirea slavei Tatălui „şi întipărirea Fiinţei Lui", a venit în
lume ca persoană, în calitatea Sa de Mântuitor. Tot ca persoană S-a
ridicat la cer. Tot ca persoană mijloceşte în curţile cereşti. Înaintea
tronului lui Dumnezeu slujeşte pentru noi „cineva, care semăna cu Fiul
omului" (Evrei 1,3; Apocalipsa 1,13).

Hristos, Lumina lumii, Şi-a acoperit slava strălucitoare a
divinităţii şi a venit să trăiască pe pământ ca om printre oameni,
pentru ca ei să îl poată cunoaşte pe Creatorul lor, fără să fie
nimiciţi. De când păcatul a adus despărţirea între om şi Făcătorul lui,
niciun om nu a văzut vreodată pe Dumnezeu, cu excepţia momentului în
care El S-a descoperit prin Hristos.

„Eu şi Tatăl una suntem" , a declarat Hristos. „Nimeni nu cunoaşte
deplin pe Fiul,afară de Tatăl; tot astfel, nimeni nu cunoaşte deplin pe
Tatăl, afară de Fiul şi de acela căruia vrea Fiul să i-L descopere."
(Ioan 10,30; Matei 11,27)

Hristos a venit să îi înveţe pe oameni ceea ce Dumnezeu doreşte ca
ei să ştie. În cerurile înalte, pe pământ, în apele vaste ale
oceanului, vedem lucrările lui Dumnezeu. Toate cele create mărturisesc
despre puterea Sa, despre înţelepciunea şi dragostea Sa. Totuşi, nu
putem învăţa de la stele, de la ocean sau de la ploaia torenţială
despre personalitatea lui Dumnezeu, aşa cum ne este ea descoperită în
Hristos.

Dumnezeu a văzut că era nevoie de o descoperire mai clară decât cea
prin natură, pentru a înfăţişa atât personalitatea, cât şi caracterul
Său. El L-a trimis pe Fiul Său în lume pentru a manifesta, atât cât
putea ochiul omenesc să suporte, natura şi atributele Dumnezeului
nevăzut. [...]

Luând asupra Sa natura umană, Hristos a venit să fie una cu omenirea
şi, în acelaşi timp, să îl descopere pe Tatăl nostru ceresc fiinţelor
omeneşti păcătoase. Cel care a stat în prezenţa Tatălui de la început
şi care era întipărirea Fiinţei Lui, era singurul capabil să descopere
omenirii caracterul Divinităţii. El S-a asemănat cu fraţii Săi în toate
lucrurile. El S-a făcut trup, asemenea nouă. I-a fost foame şi sete şi
a fost obosit. El se întărea prin hrană şi se refăcea prin somn. El a
împărtăşit aceeaşi soartă cu omul; şi totuşi, era Fiul fără vină al lui
Dumnezeu. ... Blând, milos,înţelegător, mereu respectuos cu alţii, El a
reprezentat caracterul lui Dumnezeu şi a fost permanent ocupat cu
slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor. - Divina vindecare, pag. 418-423

Tema răscumpărării va preocupa gândirea şi vorbirea celor răscumpăraţi
de-a lungul veacurilor nesfârşite. Imaginea slavei lui Dumnezeu va
străluci din veşnicie în veşnicie pe faţa Mântuitorului. - Lefter 280,1904

Luni 26 ianuarie 2009 - Isus este modelul nostru

Citeşte Biblia: Exod 28 - 29„Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi." (Efes. 5,1)
Preocuparea străjerilor lui Dumnezeu nu trebuie să fie aceea de a fi pe
placul oamenilor, nici de a asculta cuvintele lor, ca să le transmită
mai departe, întrucât ei trebuie să asculte ce spune Domnul - care este
cuvântul Său pentru popor. Dacă se bazează pe discursuri pregătite cu
ani de zile în urmă, s-ar putea să nu iasă în întâmpinarea nevoilor
ocaziei respective. Inima lor trebuie să fie deschisă pentru ca Domnul
să îi inspire, pentru ca apoi să poată oferi poporului adevărul
preţios, venit din cer. [...]

În lucrarea străjerilor există prea puţin din Duhul şi din puterea
lui Dumnezeu. Duhul, care a constituit elementul esenţial al acelei
întruniri minunate din Ziua Cincizecimii, aşteaptă să îşi manifeste
puterea asupra oamenilor care stau acum între cei vii şi cei morţi, în
calitate de trimişi ai lui Dumnezeu. Puterea care a zguduit atât de
puternic poporul în timpul mişcării din 1844 se va descoperi din nou.
Solia îngerului al treilea va fi răspândită cu voce tare, nu în şoaptă.

Mulţi dintre cei ce pretind că au o mare lumină, umblă în lumina
scânteilor proprii. Buzele lor trebuie să fie atinse cu un cărbune
aprins, luat de pe altar, pentru ca să răspândească adevărul ca nişte
oameni inspiraţi. [...]

Dacă Hristos ar fi venit în grandoarea unui împărat, cu fastul care
îi însoţeşte pe marii oameni ai lumii, mulţi L-ar fi acceptat. Însă Isus din Nazaret
nu a dorit să ia ochii oamenilor prin expunerea măreţiei exterioare şi
să obţină în acest fel închinarea lor. El a venit ca om umil, ca să fie
învăţătorul şi Modelul neamului omenesc, dar în aceeaşi măsură şi
Răscumpărătorul lui. Dacă ar fi încurajat fastul, dacă ar fi îngăduit
să fie urmat de un cortegiu alcătuit din marii oameni ai acestei lumi,
cum ne-ar mai fi putut învăţa umilinţa? Cum ar mai fi putut să ne
prezinte astfel de adevăruri stringente, precum cele din Predica de pe
Munte? Exemplul Său a fost de aşa natură, încât să poată fi imitat de
toţi urmaşii Săi. Ce s-ar fi întâmplat cu speranţa celor care duc o
viaţă smerită, dacă El ar fi venit în măreţie şi dacă ar fi trăit pe
pământ ca un împărat?

Isus cunoştea nevoile lumii mai bine decât oamenii înşişi. El nu a
venit sub înfăţişarea unui înger, înveşmântat în frumuseţile cereşti,
ci a luat chip de om. În ciuda acestui lucru, umilinţa Sa era însoţită
de o putere şi de o grandoare inerente, care stârneau veneraţia şi
dragostea oamenilor. Deşi avea o înfăţişare plăcută şi lipsită de
aroganţă, El umbla printre oameni cu demnitatea şi cu puterea unui
împărat divin. Oamenii erau uimiţi, nedumeriţi. Ei încercau să găsească
o explicaţie, dar, din dorinţa de a nu renunţa la ideile lor, s-au
lăsat pradă îndoielilor, revenind la vechea aşteptare a unui Mântuitor
care să vină însoţit de splendoare pământească. - Mărturii, voi. 5, pag. 252,253

Marţi 27 ianuarie 2009 -Isus Ne-a oferit drept model caracterul său


Citeşte Biblia la rand - pentru azi: Exod 30 - 31„Căci
voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.
Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi
împreună cu El în slavă." (Col. 3,3-4)
Lumina voastră să se vadă în fapte bune. Hristos a spus: „Voi sunteţi
sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va
căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât
să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni." Mă tem că
mulţi se află în această stare. Nu toţi au de îndeplinit aceeaşi
lucrare; circumstanţele şi talanţii diferiţi îi fac pe oameni apţi
pentru diferitele tipuri de lucrări din via Domnului. Unii ocupă
poziţii de mai mare responsabilitate decât alţii; dar fiecăruia i s-a
încredinţat o lucrare şi, dacă şi-o împlineşte cu credincioşie şi cu
zel, este un ispravnic credincios al harului lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu intenţionează ca lumina voastră să strălucească, în aşa fel
încât, prin cuvintele şi faptele voastre bune, să obţineţi lauda
oamenilor, ci ca Izvorul a tot ce e bun să fie glorificat şi înălţat.
În viaţa Sa, Isus le-a oferit oamenilor drept model caracterul Său.
Lumea nu a avut putere să-L modeleze după standardul ei. Toată
influenţa ei a fost îndepărtată. El a declarat: „Mâncarea Mea este să
fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui." Dacă am
avea acelaşi devotament faţă de lucrarea lui Dumnezeu, căutând numai
slava Sa, am putea să spunem împreună cu Hristos: „Eu nu caut slava
Mea." Viaţa Sa a fost plină de fapte bune şi suntem datori să trăim
asemenea marelui nostru Model. Viaţa noastră trebuie să fie ascunsă cu
Hristos în Dumnezeu şi atunci lumina se va reflecta de la Isus spre
noi, iar noi o vom reflecta spre cei din jurul nostru, nu numai în
vorbe şi mărturisiri de credinţă, ci şi în fapte bune şi prin
manifestarea caracterului lui Hristos. Cei care reflectă lumina lui
Dumnezeu vor cultiva un caracter iubitor. Ei vor fi voioşi, serviabili,
supuşi tuturor cerinţelor lui Dumnezeu. Ei vor fi smeriţi şi dornici să
se jertfească pe ei înşişi şi vor lucra cu devotament şi dragoste la
salvarea sufletelor. [...]
Toţi cei care sunt adevăraţi purtători de lumină vor reflecta lumina pe
calea celorlalţi. Cei care rostesc Numele lui Hristos să se îndepărteze
de orice nelegiuire. Dacă vă supuneţi cerinţelor lui Dumnezeu şi dacă
vă lăsaţi pătrunşi de dragostea Sa şi umpluţi de plinătatea Sa, copiii,
tinerii şi noii ucenici vor privi la voi ca să înţeleagă în ce constă
evlavia practică; în acest fel, prin voi, ei vor fi conduşi pe calea
ascultării de Dumnezeu. Atunci veţi exercita o influenţă care va trece
testul lui Dumnezeu şi lucrarea voastră se va asemăna cu aurul, cu
argintul şi cu pietrele preţioase, căci va fi nepieritoare. - Review and Herald, 16 octombrie 1888

Miercuri 28 ianuarie 2009 - Hristos era permanent în gândurile ucenicilor săi

Citeşte Biblia: Exod 32 -33„Când
au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât
ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră
cu Isus." (Fapte 4,13)
Încă de la căderea lui Adam, Hristos le-a încredinţat slujitorilor Săi
aleşi sămânţa Cuvântului Său, care trebuia sădită în inima oamenilor.
În viaţa Sa pe acest pământ, El a semănat sămânţa adevărului şi a
udat-o cu sângele Său. Convertirile din Ziua Cinci zecimii au fost
rezultatul acestei sădiri, secerişul lucrării Sale, descoperind puterea
învăţăturii Sale. [...]

Sub îndrumarea lui Hristos, ucenicii au fost determinaţi să-şi simtă
nevoia după Duhul. Sub învăţătura Duhului, ei au primit calificarea
finală şi au pornit în lucrarea vieţii lor. Nu mai erau neştiutori şi
needucaţi. Nu mai alcătuiau un grup de indivizi independenţi sau de
elemente discordante şi contradictorii. Speranţele lor nu mai erau
legate de măreţia lumească. Ei lucrau „împreună" şi erau „o inimă şi un
suflet" (Fapte 2,46; 4,32). Hristos le umplea gândurile; înaintarea
împărăţiei Sale era ţinta lor. Ei deveniseră asemenea Stăpânului lor în
ceea ce priveşte gândirea şi caracterul, iar oamenii „au priceput că
fuseseră cu Isus".

Cincizecimea le-a adus iluminarea cerească. Adevărurile pe care nu
le-au putut înţelege în vremea când Hristos Se afla printre ei, le-au
fost acum dezvăluite. Ei au acceptat învăţăturile Cuvântului sacru cu o
credinţă şi cu o siguranţă pe care nu le mai cunoscuseră până atunci.
Nu le mai era greu să creadă că Hristos era Fiul lui Dumnezeu. Ei ştiau
că, deşi fusese îmbrăcat în trup omenesc, El era într-adevăr Mesia şi
le povesteau oamenilor experienţa lor, cu o încredere însoţită de
convingerea că Dumnezeu era cu ei.

Ei puteau rosti Numele lui Isus cu încredere. Oare nu era El
Prietenul şi Fratele lor mai mare? Aduşi în comuniune strânsă cu
Hristos, ei stăteau împreună cu El în locurile cereşti. În ce cuvinte
înflăcărate îşi îmbrăcau ei ideile, când dădeau mărturie pentru El!
Inima lor deborda de o bunăvoinţă atât de deplină, de profundă şi de
amplă, încât se simţeau constrânşi să meargă până la marginile
pământului, ca să dea mărturie despre puterea lui Hristos. Erau plini
de dorinţa intensă de a duce mai departe lucrarea începută de El. Îşi
dădeau seama de marea datorie pe care o aveau faţă de cer şi de
responsabilitatea lucrării lor. Întăriţi prin înzestrarea cu Duhul
Sfânt, ei au pornit plini de avânt pentru a răspândi biruinţa crucii.
Duhul îi însufleţea şi vorbea prin ei. Pacea lui Hristos strălucea pe
feţele lor. Ei îşi consacraseră viaţa în slujba Sa, iar trăsăturile
feţelor lor purtau dovada acestei consacrări. - Faptele apostolilor, pag. 45,46

Sâmbătă 14 februarie 2009 - ADEVĂRUL TREBUIE APLICAT ÎN VIAŢĂ

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: NUMERI 9 - 11„Nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit." (1 Ioan 3,7)
Cei care aşteaptă descoperirea lui Hristos pe norii cerului, cu putere
şi cu mare slavă, ca împărat al împăraţilor şi ca Domn al domnilor,
trebuie să se străduiască să îl reprezinte înaintea lumii prin viaţa şi
caracterul lor. „Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după
cum El este curat." Ei vor urî păcatul şi nelegiuirea, la fel cum le
urăşte Hristos. Ei vor păzi poruncile lui Dumnezeu, la fel cum Hristos
a păzit poruncile Tatălui. Ei vor înţelege că nu e suficient să fii de
acord cu doctrinele despre adevăr, ci că e nevoie ca acestea să fie
însuşite şi aplicate în viaţă, pentru ca urmaşii lui Hristos să fie una
cu El si pentru ca să fie la fel de curaţi după cum este şi Dumnezeu,
în sfera Lui de acţiune. În fiecare generaţie au existat oameni care au
pretins că sunt fii ai lui Dumnezeu, care dădeau zecime din izmă, din
mărar şi din chimen, dar care duceau o viaţă fără Dumnezeu, căci ei
lăsau nefăcute lucrurile mai importante ale Legii - mila, dreptatea şi
dragostea de Dumnezeu. [...]

Fiii lui Dumnezeu nu vor fi asemenea lumii, fiindcă, prin adevărul
primit în inimă, se va produce curăţirea sufletului, transformarea
caracterului şi asemănarea omului cu Dumnezeu, în ceea ce priveşte
gândirea. Dacă un om nu se aseamănă în gândire cu Dumnezeu, se află
încă în starea lui firească necăzută. Dacă Hristos este în inimă, El va
fi prezent şi în familie, şi în atelier, şi la piaţă, şi în biserică.
Puterea adevărului se va vedea în gândirea înălţată si înnobilată, în
blândeţea şi supunerea inimii, aducând omul în întregime în armonie cu
Dumnezeu. Cel care este transformat prin adevăr, va lumina lumea. Cel
care are nădejdea aceasta în Hristos se curăţeşte, după cum El este
curat. Nădejdea revenirii lui Hristos este o nădejde mare, cu
consecinţe importante. Este nădejdea că îl vom vedea pe împărat în
frumuseţea Lui şi că vom fi făcuţi asemenea Lui. [...]

Cel care rămâne în Hristos este făcut desăvârşit în dragostea lui
Dumnezeu şi scopurile, gândurile, cuvintele şi faptele lui sunt în
armonie cu voinţa lui Dumnezeu, exprimată în poruncile Legii Sale. În
inima celui care rămâne în Hristos, nu se găseşte nimic care să fie în
conflict cu vreunul din preceptele Legii lui Dumnezeu. Când Duhul lui
Hristos este în inimă, caracterul lui Hristos va fi descoperit şi,
într-o circumstanţă provocatoare, se va manifesta bunătatea, iar în
încercare, răbdarea. „Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine
trăieşte în neprihănire este neprihănit, cum El Însuşi este
neprihănit". Neprihănirea poate fi definită numai raportându-ne la
marele standard moral al lui Dumnezeu, cele Zece Porunci. Nu există
nicio altă normă după care să fie apreciat caracterul. - Signs of the Times, 20 iunie 1895

Duminică 15 februarie 2009 - AUTORITATEA LUI DUMNEZEU STATORNICITĂ

Citeşte Biblia la rand - pentru azi: NUMERI 12 - 14„ 'Pleacă, Satano', i-a răspuns Isus. ‚Căci este scris: Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.'" (Mat. 4,10)
Satana încerca să dea impresia că lucra pentru libertatea universului.
Era hotărât să aducă argumente atât de variate, de înşelătoare şi de
perfide, încât toţi să fie convinşi că Legea lui Dumnezeu era tiranică.
Hristos a fost biruitor chiar şi când atârna pe cruce, asaltat de cele
mai teribile ispite ale lui Satana. ... Cu ultima răsuflare, El a
exclamat: „S-a isprăvit". Lupta fusese câştigată. ... Sângele Celui
nevinovat fusese vărsat pentru cel vinovat. Prin viaţa oferită, omul a
fost răscumpărat din moartea veşnică, iar condamnarea celui care are
puterea morţii a fost pecetluită.

Abia la moartea lui Hristos, caracterul lui Satana le-a fost
descoperit clar îngerilor şi lumilor necăzute. Minciunile şi acuzaţiile
celui care fusese odată un înger înălţat, au fost văzute atunci în
adevărata lor lumină. S-a văzut că aşa-zisul lui caracter impecabil era
amăgitor. Planul lui tainic de a ajunge cel dintâi a fost înţeles pe
deplin. Înşelăciunile lui au fost evidente pentru toţi. Autoritatea lui
Dumnezeu a fost statornicită pentru totdeauna. Adevărul a triumfat
asupra minciunii.

Imutabilitatea Legii lui Dumnezeu a fost statornicită nu numai în
mintea celor câtorva făpturi finite din această lume, ci şi în mintea
tuturor locuitorilor universului ceresc. Modul lui Satana de a acţiona
împotriva lui Hristos a fost vestit în toate lumile. După ce s-a
constatat problema, toate fiinţele necăzute şi-au exprimat indignarea
faţă de această rebeliune. Ele L-au proslăvit pe Dumnezeu într-un glas,
pentru că este neprihănit, îndurător, gata să Se jertfească şi drept.
[...]

Universul ceresc văzuse armele alese de Domnul vieţii - cuvintele
Scripturii: „este scris" - şi armele folosite de domnul acestei lumi -
minciuna şi înşelătoria. Ei L-au văzut pe Domnul vieţii urmând calea
dreaptă a adevărului, onestităţii şi integrităţii, în timp ce stăpânul
lumii acesteia apela la şiretenie, uneltire, duşmănie şi răzbunare. Ei
au văzut cum Cel ce purtase steagul adevărului sacrificase totul, chiar
şi viaţa, pentru păstrarea adevărului, în vreme ce cel ce purta steagul
rebeliunii îşi întărea mai departe acuzaţiile împotriva Dumnezeului
adevărului. Lumile cereşti şi cerul însuşi erau uimite de îndelunga
răbdare a lui Dumnezeu. ... Domnul îşi demonstrase înţelepciunea şi
dreptatea prin alungarea lui Satana din cer. ... Toate fiinţele
necăzute sunt edificate acum asupra faptului că Legea lui Dumnezeu este
de neschimbat. ... S-a dovedit că Legea Sa este desăvârşită. Guvernarea
Sa va dăinui pentru totdeauna. -Signs of the Times, 27 august 1902

Luni 16 februarie 2009 - PRINCIPIILE CARE STAU LA BAZA LEGII LUI DUMNEZEU

Citeşte Biblia: NUMERI 15 - 16„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăţia cerurilor!" (Mat. 5,3)
În predica lui Hristos de pe munte ni se prezintă lumină şi adevăr, şi
sunt înfăţişate principii care se aplică oricăror condiţii de existenţă
şi oricărei datorii pe care ne-o cere Dumnezeu să o împlinim. Hristos a
venit să vestească o lege mare şi minunată, o lege pe care El însuşi o
proclamase pe Muntele Sinai poporului Său, ales în timpul călătoriei
lor prin pustie. [...]

În toate învăţăturile Sale, Hristos încerca să imprime în mintea şi
în inima ascultătorilor Săi principiile care stau la baza marelui Său
standard al nepri­hănirii. El îi învăţa că, dacă vor să păzească
poruncile lui Dumnezeu, trebuie să manifeste în viaţa zilnică dragoste
faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii lor. El Se străduia să le
întipărească în inimă dragostea pe care El o simţea faţă de omenire. În
acest fel, El semăna seminţele adevărului, ale cărui roade bogate vor
fi sfinţenia şi frumuseţea caracterului. Influenţa sfântă nu numai că
va avea rezultate de durată atât cât va mai fi timp, dar rezultatele ei
se vor vedea şi de-a lungul veşniciei. Ea va sfinţi faptele şi va avea
un efect purificator oriunde este prezentă.

Stând pe munte, înconjurat de ucenicii Săi şi de o mare mulţime de
oameni, Isus „a început să vorbească şi să-i înveţe astfel: Ferice de
cei săraci în duh, căci a lor este împărăţia cerurilor!" Aceştia nu
sunt cei care murmură şi se plâng, ci cei care sunt mulţumiţi cu starea
lor şi cu condiţiile lor de viaţă. Ei nu nutresc sentimentul că merită
o situaţie mai bună decât cea pe care le-a hotărât-o Providenţa, ci
manifestă un spirit de recunoştinţă pentru fiecare favoare ce le-a fost
acordată. Fiecare gând de mândrie şi de înălţare este alungat. [...]

Cei cu adevărat sfinţiţi au sentimentul propriei slăbiciuni.
Simţindu-şi nevoia, ei vor apela pentru lumină, har şi putere la Isus,
în care locuieşte toată plinătatea şi care este singurul care le poate
împlini lipsurile. Conştienţi de imperfecţiunile lor, ei se străduiesc
să devină tot mai asemănători cu Hristos şi să trăiască în conformitate
cu principiile Legii Sale sfinte. Acest sentiment continuu al
ineficienţei îi va determina să depindă în întregime de Dumnezeu, în
aşa fel, încât Duhul Sfânt va fi ilustrat în ei. Comorile cerului vor
fi deschise pentru a suplini nevoile tuturor sufletelor flămânde şi
însetate. Toţi aceia care au acest caracter au asigurarea, că într-o zi
vor privi slava acelei împărăţii pe care nu o putem cuprinde cu
imaginaţia noastră, decât în mică măsură. [...]

Standardul creştinului este acela de a privi continuu la puritatea
şi la frumuseţea caracterului lui Hristos. Zi după zi, el devine mai
plăcut, reflectând lumii din ce în ce mai mult chipul divin. - Bible Echo, 21 februarie 1898

Marţi 17 februarie 2009 - STANDARDUL DUPĂ CARE SE VA FACE JUDECATA

Citeşte Biblia: NUMERI 17 19„Să
vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care
au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei." (Iacov
2,12)

Primul
înger din Apocalipsa 14 îi cheamă pe oameni să
se închine Creatorului cerului şi al pământului:
„Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-l slavă".
Pentru aceasta, ei trebuie să asculte de Legea Sa. ... Fără
ascultarea de po­runcile Sale, nicio închinare nu poate
să-I fie plăcută lui Dumnezeu; „căci
dra­gostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor
Lui"(1 Ioan 5,3).

Mulţi
învăţători religioşi spun că, prin
moartea Sa, Hristos ne-a eliberat de Lege; însă nu toţi
adoptă această viziune. ... Legea lui Dumnezeu, prin însăşi
natura ei, este neschimbătoare. Ea este o descoperire a voinţei
şi a caracterului Autorului ei. Dumnezeu este dragoste şi
Legea Sa este dragoste. Cele două mari principii ale ei constau
în dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă
de om. „Dragostea ... este împlinirea Legii."
Caracterul lui Dumnezeu este neprihănire şi adevăr şi
la fel este şi natura Legii Sale. Psalmistul ne spune: „Legea
Ta este adevărul"; „toate poruncile Tale sunt
drepte". Iar apostolul Pavel declară: „Legea,
negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă,
dreaptă şi bună". Această Lege, care este
expresia gândirii şi a voinţei lui Dumnezeu, trebuie
să fie la fel de durabilă ca şi Autorul ei. Ea este
standardul după care viaţa şi caracterul oamenilor vor
fi evaluate la judecată. După ce subliniază că
suntem datori să ascultăm de poruncile Sale, Solomon spune:
„Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată".
Apostolul Iacov îşi îndeamnă fraţii: „Să
vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care
au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei."

Isus
va apărea la judecată în calitate de Mijlocitor al
poporului Său, ca să pledeze în favoarea lor înaintea
lui Dumnezeu. „Dacă cineva a păcătuit, avem la
Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit"
(1 Ioan 2,1). „Căci Hristos n-a intrat într-un locaş
de închinare făcut de mână omenească, după
chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat
chiar în cer, ca să se înfăţişeze
acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu." „De aceea
şi poate să mântuiască în chip desăvârşit
pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte
pururea ca să mijlocească pentru ei" (Evr. 9,24;
7,25).

La
judecată, în dreptul numelui tuturor celor care s-au
pocăit cu adevărat de păcat şi care, prin
credinţă, au cerut ca sângele lui Hristos să fie
jertfa lor de ispăşire, se va consemna în cărţile
din cer cuvântul iertare; fiind găsiţi părtaşi
ai neprihănirii lui Hristos, iar caracterul lor fiind în
armonie cu Legea lui Dumnezeu, păcatele lor vor fi şterse
şi vor fi declaraţi a fi vrednici să primească
viaţa veşnică. ... Isus a zis: „Cel ce va birui
va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge
nicidecum numele din cartea vieţii şi voi mărturisi
numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea
îngerilor Lui." - Southern Watchman, 10 octombrie
1905

Miercuri 18 februarie 2009 - CUM SĂ PĂZIM LEGEA LUI DUMNEZEU

Citeşte Biblia: NUMERI 20-21„Strălucire
si măreţie este lucrarea Lui si dreptatea Lui ţine în
veci." (Ps. 111,3)

O
singură rază a slavei lui Dumnezeu, o singură licărire
a purităţii lui Hristos, odată pătrunsă în
suflet, scoate la iveală fiecare pată de murdărie şi
dezvăluie diformităţile şi defectele caracterului
oamenilor. Cum poate cineva care ajunge înaintea standardului
sfânt al Legii lui Dumnezeu, care pune în lumină
motivaţiile rele, dorinţele nesfinţite, necredincioşia
inimii, necurăţia buzelor şi care dă în
vileag viaţa, să se laude că este sfânt? Lipsa
lui de loialitate, manifestată prin desfiinţarea Legii lui
Dumnezeu, este adusă la suprafaţă, iar spiritul lui
este copleşit şi tulburat profund prin influenţa
cercetătoare a Duhului lui Dumnezeu. Îi este scârbă
de el însuşi, în timp ce se vede în lumina
măreţiei caracterului curat şi fără pată
al lui Isus Hristos.

Când
Duhul lui Hristos mişcă inima cu minunata Sa putere
mobilizatoare, sufletul îşi simte defectele, ceea ce duce
la mustrare de cuget, la umilinţă de sine, şi nu la
lauda plină de mândrie cu realizările personale. Când
a văzut slava şi gloria ce-l înconjurau pe solul
ceresc ce-i fusese trimis, Daniel a exclamat, descriind scena aceea
minunată: „Eu am rămas singur, şi am văzut
această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a
schimbat, faţa mi s-a sluţit, şi am pierdut orice
vlagă."

Sufletul
care este atins astfel nu se va înveşmânta în
îndreptăţire de sine sau în haina pretenţioasă
a sfinţeniei; ci va urî egoismul, va detesta iubirea de
sine şi se va strădui, prin neprihănirea lui Hristos,
să obţină acea puritate a nimii care este în
armonie cu Legea lui Dumnezeu şi cu caracterul lui Hristos.
Atunci va reflecta caracterul lui Hristos, nădejdea slavei.
Pentru el, cea mai mare taină va fi aceea că Isus a adus o
jertfă atât de mare pentru a-l mântui.

El
va exclama, cu o înfăţişare smerită şi
cu buzele tremurânde: „El m-a iubit. S-a dat pe Sine
pentru mine. S-a făcut sărac pentru ca eu, prin sărăcia
Lui, să devin bogat. Omul Durerii nu m-a respins, ci Şi-a
revărsat dragostea inepuizabilă şi răscumpărătoare
pentru ca inima mea să fie curăţită; m-a readus
la credincioşie şi la ascultarea de toate poruncile Sale.
Bunătatea Sa, umilinţa Sa, răstignirea Sa sunt
minunile culminante în desfăşurarea uimitoare a
Planului de Mântuire. ... El a făcut toate acestea, pentru
ca să-mi poată atri­bui neprihănirea Sa, pentru ca
să pot păzi Legea pe care am încălcat-o. Pentru
toate acestea, mă închin înaintea Sa. Îl voi
vesti înaintea tuturor păcătoşilor." -
Review and Herald, 16 octombrie 1888

Joi 19 februarie 2009 - SEMNIFICAŢIA LEGII LUI DUMNEZEU

Citeşte Biblia: NUMERI 22 - 24„Legea
Domnului este desăvârşită şi înviorează
sufletul." (Ps. 19,7)

Umblarea
după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie
împotriva lui Dum­nezeu şi răzvrătire faţă
de voinţa Sa. [...]

Mi
s-a arătat ce este omul fără cunoaşterea voinţei
lui Dumnezeu. ... Însă atunci când Duhul lui
Dumnezeu îi descoperă adevărata semnificaţie a
Legii, ce schimbare are loc în inima lui! Ca şi Belşatar,
el citeşte cu discernământ scrierea celui
Atotputernic şi ajunge să se convingă de păcat.
Tunetele Cuvântului lui Dumnezeu îl trezesc din letargie
şi cere milă în Numele lui Isus. Dumnezeu ascultă
întotdeauna această cerere smerită. Cel pocăit
nu pleacă niciodată de la El fără a primi
mângâiere. [...]

Dacă
ar recunoaşte modul în care acţionează El faţă
de ei şi dacă ar accepta învăţăturile
Sale, copiii lui Dumnezeu ar găsi o cărare dreaptă
pentru picioarele lor şi o lumină care să-i
călăuzească în mijlocul întunericului şi
al descurajării. David a învăţat înţelepciunea
din modul în care a acţionat Dumnezeu faţă de el
şi s-a plecat smerit sub mustrarea Celui Preaînalt.
Tabloul exact al adevăratei lui stări, zugrăvit de
profetul Natan, i-a făcut cunoscute lui David păcatele lui
şi l-a ajutat să le părăsească. El a
acceptat cu umilinţă sfatul şi s-a smerit înaintea
Domnului. „Legea Domnului este desăvârşită
şi înviorează sufletul", spune el.

Păcătoşii
pocăiţi nu au niciun motiv de deznădejde, pentru că
lor li se reaminteşte ce fărădelegi au făcut şi
sunt avertizaţi de pericolul în care se află. Tocmai
aceste eforturi pe care Dumnezeu le depune pentru ei le demonstrează
cât de mult îi iubeşte şi cât de mult îşi
doreşte să îi mântuiască. Ei trebuie doar
să urmeze sfatul primit şi să facă voia Sa,
pentru a moşteni viaţa. Dumnezeu le înfăţişează
copiilor Săi greşiţi păcatele lor, pentru ca ei
să le vadă în toată ticăloşia lor, în
lumina adevărului divin. De aceea, datoria lor este aceea de a
renunţa la ele pentru totdeauna.

Dumnezeu
are tot atâta putere să mântuiască din păcat
ca şi pe vremea patriarhilor, a lui David şi a profeţilor
şi apostolilor. Multitudinea de cazuri consemnate în
istoria sacră, în care Dumnezeu Şi-a eliberat poporul
de nele­giuirile lui, ar trebui să-i determine pe creştini
să fie dornici să primească îndrumarea divină
şi plini de zel pentru a-şi desăvârşi
caracterul, astfel încât să poată suporta
cercetarea amănunţită din timpul judecăţii.
[...]

Cuvintele
inspiraţiei oferă mângâiere şi înviorează
sufletul greşit. În ciuda faptului că apostolii şi
patriarhii au fost supuşi slăbiciunilor omeneşti, prin
credinţă au fost lăudaţi pentru conduita lor,
şi-au purtat bătăliile prin puterea Domnului şi
au ieşit biruitori. Astfel, putem să ne încredem în
meritele jertfei ispăşitoare şi să fim biruitori
în Numele lui Isus. Natura umană a fost şi este
aceeaşi încă din timpul lui Adam şi până
în vremea noastră, iar dragostea lui Dumnezeu a fost şi
este inegalabilă în toate veacurile. - Mărturii,
vol. 4, pag. 13-15

Vineri 20 februarie 2009 - STUDIAŢI CARACTERUL LUI HRISTOS ŞI DEVENIŢI ASEMENEA LUI

Citeşte Biblia: NUMERI 25 27„Nimeni
nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî
pe unul şi va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul şi
va nesocoti pe celălalt." (Mat. 6,24)

Creştinii
cu inima îndoită pun în umbră slava lui
Dumnezeu, răstălmăcesc evlavia şi îi
determină pe oameni să îşi facă idei false
referitor la ceea ce reprezintă evlavia autentică. Atunci,
alţii consideră că şi ei pot fi creştini în
timp ce îşi satisfac poftele proprii şi se preocupă
de firea pământească, din moment ce aceşti
oameni prefăcuţi fac aşa. Pe steagul multor aşa-zişi
creştini este scris motto-ul: „Puteţi să îi
slujiţi lui Dumnezeu şi să vă şi satisfaceţi
eul - puteţi să îi slujiţi şi lui Dumnezeu,
şi lui Mamona." Ei mărturisesc a fi fecioarele
înţelepte, dar, neavând untdelemnul harului în
ulcioare, ei nu răspândesc lumină spre slava lui
Dumnezeu şi spre mântuirea oamenilor. Ei încearcă
să facă ceea ce Mântuitorul lumii a spus că e
imposibil de realizat; El a declarat: „Nu puteţi sluji lui
Dumnezeu şi lui Mamona."

Cei
care mărturisesc a fi creştini, dar care nu merg pe urmele
lui Hristos, fac fără efect cuvintele Sale şi pun în
umbră Planul de Mântuire. Prin spiritul şi prin
conduita lor, ei spun de fapt: „Isuse, pe timpul Tău nu ai
înţeles la fel de bine cum înţelegem noi astăzi
că omul poate să-I slujească lui Dumnezeu şi lui
Mamona." Aceşti pretinşi oameni religioşi susţin
că păzesc Legea lui Dumnezeu, dar nu o păzesc. O, ce
ar fi devenit standardul adevăratei omenii, dacă ar fi fost
lăsat în voia oamenilor! Dumnezeu a înălţat
propriul Său standard - poruncile lui Dumnezeu şi
credinţa în Isus; iar experienţa trăită în
urma predării complete faţă de Dumnezeu, este
neprihănirea, pacea şi bucuria în Duhul Sfânt.
- Review and Herald, 19 august 1890

Nu
trebuie să aşteptaţi să deveniţi buni; nu
trebuie să consideraţi că, prin eforturile voastre,
rugăciunile înălţate vor putea fi primite şi
vă vor aduce mântuirea. Fiecare bărbat şi
fiecare femeie să se roage lui Dumnezeu, şi nu eului.
Fiecare să vină la Hristos în umilinţă.

Deschideţi-vă
inima pentru ca El să o cerceteze; mărturisiţi-vă
păcatele, cerându-l să vă ierte, apelând
la meritele jertfei Sale şi apoi, prin credinţă,
contemplaţi marele Plan de Răscumpărare, iar
Mângâietorul vă va aminti toate lucrurile.

Cu
cât veţi studia mai mult caracterul lui Hristos, cu atât
vi se va părea mai frumos. El va deveni pentru voi asemenea unei
persoane apropiate, un bun prieten; Îl veţi urma cu
dragoste. ... Dacă vă veţi gândi la Isus şi
dacă veţi vorbi despre El, veţi putea deveni ca El în
spirit şi în caracter. Veţi reflecta chipul Său
înlucrurile importante, curate şi spirituale. Veţi
avea gândul lui Hristos, iar El vă trimite în lume
ca reprezentanţi spirituali ai Săi. - Idem, 26
august 1890